MANGALIA: Peste 500 de tineri au participat la Conferința „Drogurile, de la fascinație la dependență”
Conferința a fost susținută de prof. dr. Cătălin Țone, expert antidrog și autor al volumului „Marijuana, zborul spre iad”.
Publicat de Adina Sîrbu, 20 noiembrie 2024, 08:22
Clubul Rotary și Interact Cetatea Tomis Constanța împreună cu Clubul Rotary și Interact Mangalia au organizat, marți, pentru al doilea an consecutiv, conferința „Drogurile, de la fascinație la dependență”.
În proiectul Districtului 2241 România și Republica Moldova și cel mai mare program antidrog din România, până în prezent au reușit să intre peste 35.000 de beneficiari, copii, profesori, directori de instituții și părinți.
Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură Mangalia și la Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia, reunind peste 550 de participanți, elevi, profesori și reprezentanți ai instituțiilor școlare locale.
Conferința a fost susținută de prof. dr. Cătălin Țone, expert antidrog și autor al volumului „Marijuana, zborul spre iad”, care a captat atenția participanților printr-o abordare interactivă, inspirată din modelul norvegian. Prezentarea a inclus imagini și materiale video cutremurătoare, ilustrând efectele devastatoare ale consumului de droguri asupra tinerilor.
În prima sesiune, desfășurată la Casa de Cultură Mangalia, au participat peste 400 de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” și Colegiul Economic Mangalia. Atmosfera a fost una dinamică, marcată de întrebări și discuții pertinente. La finalul prezentării, participanții au primit exemplare din cartea autorului și materiale promoționale menite să sublinieze riscurile consumului de substanțe interzise.
Cea de-a doua sesiune, care a început la ora 15.00, a avut loc în Sala Liceului Teoretic „Callatis” Mangalia, cu participarea a peste 150 de elevi și cadre didactice. Dezbaterile s-au axat pe două teme de mare interes pentru comunitatea locală: prevenirea consumului de substanțe interzise și îmbunătățirea managementului interinstituțional al situațiilor de violență din mediul școlar.
Totodată, în cadrul evenimentului, au participat doi tineri foști dependenți de droguri și reabilitați, care și-au expus povestea emoționantă în fața celor prezenți.
„Dincolo de măsurile legale, judiciare și medicale pe care statul, prin instituțiile sale abilitate, le ia și de pârghiile punitive și de tratament pe care le uzitează, consider că sunt la fel de importante aceste întâlniri cu tinerii, în care atât exemplele pozitive ale celor care au reușit să renunțe la consum, cât și, din păcate, cele negative, uneori fatale, au un rol determinant în a convinge adolescenții să nu aleagă calea dependenței. Prevenirea, cunoașterea consecințelor teribile în toată amploarea lor și dialogul sincer sunt instrumente la fel de importante, pentru că, așa cum se poate vedea, post factum, situațiile devin mult mai complicat de soluționat și, uneori, pot lua o turnură către un deznodământ tragic”, a declarat la finalul evenimentului prof. dr. Cătălin Țone.
Conferința „Drogurile, de la fascinație la dependență” continuă să reprezinte o platformă valoroasă de informare și prevenție, având un impact semnificativ asupra tinerilor și comunității școlare din județul Constanța.
Sursă: comunicat de presă