TULCEA: Singurul focar de pestă porcină africană din județ a fost închis
Anul acesta, au fost înregistrate 3 focare.
Publicat de Adina Sîrbu, 17 noiembrie 2024, 17:26
În judeţul Tulcea, pesta porcină africană a fost ţinută sub control în acest an, populaţia respectând măsurile impuse de specialişti. Restricţiile au fost impuse după ce, în 2018, s-au înregistrat peste 500 de focare în judeţ şi pagube de zeci de milioane de euro.
Ultimul focar de pestă porcină africană în judeţ s-a înregistrat în urmă cu două luni, într-o gospodărie privată din comuna Mihail Kogălniceanu, iar focarul este închis acum.
Mitică Tuchilă, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare, a declarat că, în momentul de faţă, cazurile de PPA sunt singulare şi accidentale, eventual acolo unde populaţia de mistreţi s-a refăcut şi mai există posibilitatea ca animalele sălbatice să transmită boala la gospodăriile private.
Anul acesta, în judeţul Tulcea, au fost înregistrate 3 focare de pestă porcină africană.
Mitică Tuchilă: Situaţia din punctul de vedere a acestei boli este ţinută sub control. Toate gospodăriile private şi-au asigurat măsurile de biosecuritate, iar fermele care au intenţia de a popula sunt verificate din punct de vedere al biosecurităţii, cu analizele necesare, şi pot popula, în condiţiile în care respectă aceste norme.
Cea mai mare crescătorie de suine din judeţ, afectată acum 6 ani de pesta porcină africană, nu și-a mai reluat activitatea din cauza incidenţei crescute a bolii la nivelul populaţiei de mistreţi şi a apropierii de Delta Dunării.
Sursă: RRA