Ana Bogdan şi Ena Shibahara vor deschide meciul România – Japonia
Publicat de Catalin Donose, 14 noiembrie 2024, 08:21
Ana Bogdan o va înfrunta pe Ena Shibahara în primul meci de simplu al întâlnirii dintre România şi Japonia, din optimile de finală ale competiţiei feminine de tenis pe echipe Cupa Billie Jean King, joi, de la ora 13:00 (ora României), la Malaga.
Meciurile româncelor vor fi transmise în direct la Digi Sport 2.
Ana Bogdan (116 WTA), care va împlini 32 de ani pe 25 noiembrie, va juca în premieră cu Shibahara (26 ani, 135 WTA).
În al doilea meci de simplu, Jaqueline Cristian (26 ani, 73 WTA) o va întâlni pe Moyuka Uchijima (23 ani, 56 WTA), de asemenea, o premieră.
Apoi va urma meciul de dublu.
Meciul România – Japonia a fost confirmat pentru joi ”după o inspecţie amănunţită la faţa locului de către echipele tehnice şi de securitate”, confruntarea fiind mutată totuşi de la ora 11:00 (ora României) la 13:00, potrivit organizatorilor.
Întâlnirea dintre echipele Spaniei şi Poloniei, care trebuia să deschidă competiţia, miercuri, a fost amânată pentru vineri din cauza unei alerte de vreme rea, care va fi ridicată joi dimineaţa, la ora locală 08:00 (09:00, la Bucureşti).
Echipa României participă la turneul final al Billie Jean King Cup 2024, care are loc în perioada 14-20 noiembrie, la Malaga. În primul tur, România va înfrunta Japonia, pe 14 noiembrie, iar câştigătoarea va juca în sferturi contra Italiei, finalista de anul trecut.
Căpitanul Horia Tecău le-a convocat pentru acest turneu final pe Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Anca Todoni şi Monica Niculescu. Echipa Japoniei le mai cuprinde pe Nao Hibino, Eri Hozumi şi pe Shuko Aoyama.
Echipa României s-a calificat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup, după ce a învins Ucraina cu 3-2, pe 14 aprilie, la Fernandina Beach (Florida).