Ascultă Radio România Constanța Live

Elevii s-au întors la cursuri luni; a început al doilea modul al acestui an şcolar

Cel de-al doilea modul se desfăşoară de luni, 4 noiembrie, până vineri, 20 decembrie.

Elevii s-au întors la cursuri luni; a început al doilea modul al acestui an şcolar

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 noiembrie 2024, 09:48

Elevii au început, luni, cursurile celui de-al doilea modul al anului şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Cel de-al doilea modul se desfăşoară de luni, 4 noiembrie, până vineri, 20 decembrie.

Anul şcolar 2024-2025 este structurat pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă astfel:
* intervale de cursuri:
– de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
– de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
– de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;
– de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
– de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

* intervale de vacanţă:
– de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
– de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marţi, 7 ianuarie 2025;
– o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025;
– de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
– de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

În zilele nelucrătoare sau de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

La clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi din învăţământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică, urmărind şi scopul acestor programe.

În situaţia suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, cu avizul Ministerului Educaţiei, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.

Aprobarea modificării structurii anului şcolar se acordă în condiţiile asigurării parcurgerii integrale a programei şcolare, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele şi evaluările naţionale.

Sursa – Agerpres

bani bancnote 100 lei radio romania
Educație miercuri, 13 noiembrie 2024, 11:27

Prima plată a burselor școlare din acest an se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Aproape 1,3 milioane de elevi vor beneficia de burse şcolare în acest an, fie pe baza performanţelor academice, fie în funcţie de veniturile...

Prima plată a burselor școlare din acest an se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie
Elevii constănțeni continuă să obțină rezultate remarcabile la concursurile internaționale, dedicate științei și inovației
Educație marți, 12 noiembrie 2024, 11:15

Elevii constănțeni continuă să obțină rezultate remarcabile la concursurile internaționale, dedicate științei și inovației

Elevii constănțeni continuă să obțină rezultate remarcabile la concursurile internaționale, dedicate științei și inovației. Ultima...

Elevii constănțeni continuă să obțină rezultate remarcabile la concursurile internaționale, dedicate științei și inovației
CONSTANȚA: Directorul Palatului Copiilor a demisionat
Educație luni, 11 noiembrie 2024, 15:53

CONSTANȚA: Directorul Palatului Copiilor a demisionat

Roxana Mitan, directorul Palatului Copiilor din Constanța, a demisionat. Decizia sa vine după informațiile apărute privind blocarea conturilor...

CONSTANȚA: Directorul Palatului Copiilor a demisionat
AUDIO | Copiii constănțeni, fascinați de meșteșugurile tradiționale românești
Educație luni, 11 noiembrie 2024, 14:04

AUDIO | Copiii constănțeni, fascinați de meșteșugurile tradiționale românești

Muzeul de Artă Populară a devenit locul de întâlnire pentru toți copiii din Constanța care vor să învețe meșteșuguri aproape uitate din...

AUDIO | Copiii constănțeni, fascinați de meșteșugurile tradiționale românești
Educație joi, 7 noiembrie 2024, 08:42

Elevi din CONSTANȚA pe podiumul concursului internaţional RoboChallenge

România a înregistrat un rezultat remarcabil, câştigând 25 de medalii, la concursul internaţional RoboChallenge ajuns la ediţia a XV-a, dintre...

Elevi din CONSTANȚA pe podiumul concursului internaţional RoboChallenge
Educație miercuri, 6 noiembrie 2024, 13:52

CONSTANȚA: Activitatea educativă de la Palatul Copiilor nu este pusă în pericol

Activitatea educativă de la Palatul Copiilor nu este pusă în pericol. Declarația a fost făcută pentru Radio Constanța de directorul Palatului...

CONSTANȚA: Activitatea educativă de la Palatul Copiilor nu este pusă în pericol
Educație vineri, 1 noiembrie 2024, 13:26

CONSTANȚA: Încep cursurile la Centrul Județean de Excelență

De luni, 4 noiembrie, odată cu revenirea elevilor în bănci după vacanță, încep cursurile Centrului Județean de Excelență Constanța. În...

CONSTANȚA: Încep cursurile la Centrul Județean de Excelență
Educație miercuri, 30 octombrie 2024, 17:12

AUDIO | Voluntar pentru știință: Patrick Andrei Cioranu, medaliat cu AUR la Olimpiada Internațională de Astronomie, a devenit sprijin pentru copiii pasionați de spațiu

Patrick Andrei Cioranu, de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, care a câștigat, în 2022, aurul la Olimpiada...

AUDIO | Voluntar pentru știință: Patrick Andrei Cioranu, medaliat cu AUR la Olimpiada Internațională de Astronomie, a devenit sprijin pentru copiii pasionați de spațiu