Referendumul din Republica Moldova privind integrarea europeană a fost validat
Prin includerea în Constituție, integrarea în UE devine obiectiv strategic.
Publicat de Adina Sîrbu, 1 noiembrie 2024, 09:47
Curtea Constituţională a Republicii Moldova a confirmat rezultatele referendumului republican privind integrarea europeană din 20 octombrie.
Astfel, Constituția ţării va fi completată cu un nou capitol intitulat integrarea în Uniunea Europeană.
Se confirmă rezultatele referendumului republican constituţional din 20 octombrie 2024. Legea pentru modificarea Constituţiei, adoptată pe 20 octombrie 2024 prin referendum republican constituţional, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a hotărârii Curții Constituționale. Constituţia, cu noile prevederi, se va republica în Monitorul Oficial. Hotărârea Curții este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, a declarat preşedinta Curţii Constituţionale, Domnica Manole.
Integrarea europeană devine, astfel, obiectivul strategic al Republicii Moldova. Indiferent de culoarea politică a guvernărilor care vor urma, acestea vor fi obligate să promoveze politici care să corespundă acestui obiectiv.
De asemenea, acest capitol oferă Parlamentului un mecanism pentru ratificarea acordurilor constituitive ale Uniunii Europene doar cu ajutorul unei majorităţi simple de 51 de deputaţi.
Sursă: RRA