Componența grupelor la Turneul Campioanelor de la Riad
Turneul celor mai bune opt tenismene din lume începe la 2 noiembrie.
Publicat de Claudiu Dobrescu, 31 octombrie 2024, 14:42
Turneul Campioanelor este cunoscut și ca WTA Race și se va desfășura în perioada 2-9 noiembrie în Arabia Saudită.
Poloneza Iga Swiatek, campioana de la Roland Garros 2024, aflată pe locul 2 WTA, va juca în Grupa Portocalie la Turneul Campioanelor de la Riad, ultima competiție din acest an din circuitul profesionist feminin de tenis (WTA).
Adversarele ei vor fi americancele Coco Gauff și Jessica Pegula, precum și cehoaica Barbora Krejcikova (campioana la Wimbledon în acest an), conform tragerii la sorți.
În Grupa Violetă, jucătoarea belarusă, Aryna Sabalenka (campioana de la Australian Open și US Open în 2024), numărul unu mondial începând din 21 octombrie, le va avea ca adversare pe italianca Jasmine Paolini (finalistă la Roland Garros și Wimbledon în 2024), pe kazaha Elena Rîbakina și pe chinezoaica Zheng Qinwen, campioana olimpică de la Paris.
În acest an Turneul Campioanelor are loc în premieră, la Riad și reunește cele mai bune opt jucătoare ale momentului din tenisul profesionist feminin.
Primele două clasate din fiecare grupă se califică în semifinalele programate la 8 noiembrie, în timp ce finala se va disputa în ziua următoare.Competiția este organizată și la dublu feminin, echipele fiind următoarele:
Grupa Verde: Liudmila Kicenok (Ucraina)/Jelena Ostapenko (Letonia/N.1), Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Elise Mertens (Belgia/N.3), Nicole Melichar-Martinez (SUA)/Ellen Perez (Australia/N.6), Katerina Siniakova (Cehia)/Taylor Townsend (SUA/N.8);
Grupa Albă: Gabriela Dabrowski (Canada)/Erin Routliffe (Noua Zeelandă/N.2), Sara Errani/Jasmine Paolini (Italia/N.4), Caroline Dolehide/Desirae Krawczyk (SUA/N.5), Hao-Ching Chan (Taiwan)/Veronika Kudermetova (Rusia/N.7).