CONSTANȚA: Un minor este căutat de Poliție. L-ați văzut?
Acesta a plecat în mod voluntar dintr-un centru de primire minori în regim de urgență.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 octombrie 2024, 09:17
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a anunțat că, la data de 30 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorului Neagu Florin, de 16 ani.
La data de 30 octombrie 2024, acesta a plecat în mod voluntar dintr-un centru de primire minori în regim de urgență, fără a reveni până în prezent.
Neagu Florin are 1,70 m înălțime, 52 de kilograme, păr negru, ochi căprui.
La data plecării voluntare era îmbrăcat cu tricou, pantaloni și geacă de culoare neagră și purta încălțăminte sport de aceeași culoare.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.