Județul TULCEA: Intervenție mai puțin obişnuită a jandarmilor
Solicitare la 112.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 octombrie 2024, 14:55
O femeie din comuna Frecăței, județul Tulcea, a solicitat astăzi, 29 octombrie 2024, sprijinul jandarmilor apelând numărul de urgență 112, după ce a relatat faptul că un șarpe se află în casa acesteia.
În scurt timp, jandarmii au ajuns la adresa indicată, observând în casă, un șarpe ascuns dupǎ o canapea. Femeia a declarat că a observat prezența șarpelui în casă de câteva zile, dar a sperat că va ieși din locul unde era ascuns, potrivit IJJ Tulcea.
Reptila a fost ridicatǎ cu dispozitivul din dotare și, ulterior, îndepărtată într-o zonã cu vegetație.
Jandarmii le recomandă cetățenilor care se confruntă cu situații similare, să nu se apropie de șerpi, să nu intre în panicǎ și să solicite sprijinul autorităților competente prin apelul numărului unic de urgență 112, în vederea îndepărtării pericolului.