„Toamnă cu farmec” pentru beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanța
Au pictat tablouri inspirate de bogăția culorilor și roadele toamnei.
Publicat de Doina Sirbu, 25 octombrie 2024, 11:26
Săptămâna aceasta, Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța a organizat o serie de activități creative și stimulative, sub tema „Toamnă cu farmec”. Evenimentul a avut ca scop optimizarea gândirii cognitive a seniorilor, implicându-i în exerciții menite să le antreneze memoria, atenția și capacitatea de concentrare. Într-o atmosferă plină de căldură, rezidenții au pictat tablouri inspirate de bogăția culorilor și roadele toamnei, dându-și frâu liber imaginației și creativității.
Mai târziu, aceștia au participat la un joc interactiv și amuzant, „Cine știe, câștigă!”, în care au extras bilete cu întrebări provocatoare. Fiecare răspuns corect a fost răsplătit cu bomboane dulci și ceai aromat, aducând zâmbete largi și momente de bucurie tuturor participanților.
Aceste activități, menite să stimuleze și să bucure, contribuie la menținerea unei stări de bine generale pentru rezidenții căminului. Empatia și grija pentru seniori sunt prioritare pentru Direcția Generală de Asistență Socială din Constanța, care se străduiește să le ofere rezidenților nu doar o îngrijire fizică adecvată, ci și o viață plină de sens, armonie și momente de liniște sufletească.
Sursă, foto: Primăria Constanța