Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța
Proiectul a fost dezbătut în ședința de Consiliu Local.
Publicat de Doina Sirbu, 25 octombrie 2024, 12:37
Creșterea salariilor angajaților Primăriei Municipiul Constanța a fost unul dintre cele mai dezbătatute proiecte în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Constanța. Fostul viceprimar Florin Cocargeanu a anunțat că aleșii USR nu vor vota proiectul care prevede creșterea salariilor angajaților Primăriei și a explicat motivele.
„Că aceste creșteri salariale au fost condiționate de creșterea taxelor și impozitelor pentru toți constănțenii, aceasta fiind una dintre condițiile în cadrul negocierilor între domnul primar și sindicate și cred că mai degrabă ar fi trebuit să aibă la bază reducerea unor cheltuieli, iar al doilea motiv este faptul că tot o instituție din subordinea Primăriei – CSM Constanța se află într-o situație, cel puțin cu echipa de handbal masculin, se află într-o situație critică”, a declarat fostul viceprimar Florin Cocargeanu.
În replică, primarul Vergil Chițac a declarat:
„E limpede, în opinia mea, că anii viitori vor fi ani de sacrificiu, e clar că nu se vor mai crește salariile și cred că ani buni, pentru că noi trebuie să ne încadrăm, așa cum știți cu toții, în deficitul bugetar și trebuie să reducem deficitul bugetar. Mai mult decât atât, salariile funcționarilor din Primăria Constanța nu sunt mari”, a spus primarul Vergil Chițac.
Cu 19 voturi și patru abțineri, proiectul de hotărâre privind majorarea salariilor tuturor celor peste 600 de angajați cu 685 de lei brut de la 1 decembrie, a fost adoptat. În prezent, salariul de bază al unui director general este de 16 mii de lei, un șef de serviciu primește lunar peste 12 mii de lei, un consilier superior sau un polițist local – 8.400 de lei, iar un muncitor calificat aproape 5.500 de lei.
Redactor, foto: Cătălina Radu