Ascultă Radio România Constanța Live

Ministerul Muncii: Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, revizuită după 24 de ani

Potrivit sursei citate, modificările au fost propuse în contextul în care această grilă nu a mai fost actualizată din anul 2000.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 octombrie 2024, 11:42

Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice a fost simplificată de Guvern, la propunerea Ministerului Muncii, în timp ce instrumentele standard de evaluare a nevoilor acestor persoane, respectiv criteriile de încadrare în grade de dependenţă şi fişa de evaluare socio-medicală au fost revizuite, a anunţat Ministerul Muncii, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, modificările au fost propuse în contextul în care această grilă nu a mai fost actualizată din anul 2000.

Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice este utilizată în încadrarea persoanelor vârstnice în grade de dependenţă şi în elaborarea planului individualizat de îngrijire şi asistenţă, precizează sursa citată.

„Documentul adoptat propune utilizarea în evaluarea persoanelor vârstnice a unui instrument de măsură cu 36 de parametri prin care se evaluează dizabilitatea, propus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a asigura o evaluare detaliată şi sensibilă a funcţionării acestor persoane, precum şi o îmbunătăţire a îngrijirilor şi a calităţii vieţii lor”, se menţionează în comunicat.

Totodată, se prevede că pentru formularul fişei de evaluare socio-medicală, în vederea eficientizării activităţii serviciului public de asistenţă socială (SPAS) care stabileşte dreptul la asistenţă socială, să fie valorificate informaţiile deja existente în sistemul de evidenţă al SPAS, la data realizării evaluării.

„Prin implementarea acestor măsuri de revizuire ne dorim ca acordarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice să se realizeze conform nevoilor lor reale, iar primul pas este ca ele să fie evaluate complet şi detaliat. De asemenea, prin aceste măsuri avem în vedere eficientizarea procesului de planificare şi finanţare a serviciilor sociale acordate persoanelor vârstnice dependente şi creşterea gradului de acces al acestora la serviciile sociale acordate ca măsură de asistenţă socială”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, citată în comunicat.

Conform sursei, revizuirea grilei contribuie la operaţionalizarea şi funcţionarea celor 71 de centre de zi de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice, care vor fi înfiinţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Măsurile vor intra în vigoare de la 1 martie 2025, cererile de asistenţă socială înregistrate până la această dată urmând să fie soluţionate conform legislaţiei în vigoare la data înregistrării lor”, susţin reprezentanţii ministerului.

Sursa – Agerpres

Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 08:06

TULCEA: Primele secții ale Spitalului Județean de Urgență, mutate în clădiri noi, la standarde europene

Au fost inaugurate clădirile reabilitate ale secțiilor externe de Pneumologie și Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență...

TULCEA: Primele secții ale Spitalului Județean de Urgență, mutate în clădiri noi, la standarde europene
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 06:54

Dobrogea, sub Cod Galben de ceață

ANM  a emis, în această dimineață, o avertizare nowcasting Cod Galben de ceață pentru Dobrogea, valabilă până la ora 9.00. Potrivit...

Dobrogea, sub Cod Galben de ceață
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 14:24

TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă

Prima navă de croazieră fluvială cu turişti din Europa de Vest a ajuns săptămâna aceasta în Portul Tulcea. Cei aproape 170 de oaspeţi din...

TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 13:56

Vacanță de primăvară pentru elevi

Potrivit calendarului oficial al anului școlar 2024-2025, vacanța de primăvară va începe pe 18 aprilie și se încheie pe 27 aprilie 2025,...

Vacanță de primăvară pentru elevi
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 13:31

FOTO | Accident rutier între trei autovehicule, la Hanul Piraților

Un accident rutier a avut loc, astăzi, la Hanul Piraților din Mamaia Nord, fiind implicate trei autovehicule. La fața locului au intervenit un...

FOTO | Accident rutier între trei autovehicule, la Hanul Piraților
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 13:12

Tradiție și distracție alături de eroii salvatori de la ISU Constanța

Aproximativ 2.000 de copii sunt așteptați, astăzi, până la ora 18.00, în Piața Ovidiu din Constanța, la întâlnirea cu Iepurașul Pompier,...

Tradiție și distracție alături de eroii salvatori de la ISU Constanța
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 11:21

Zeci de constănțeni au participat la Slujba de Florii de la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

În mireasmă de salcie, mir și mare, zeci de constănțeni au participat la slujba de Florii, oficiată în aer liber, pe platoul din fața...

Zeci de constănțeni au participat la Slujba de Florii de la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 10:28

CONSTANȚA: Nu ratați întâlnirea cu Iepurașul Pompier!

Duminică, 13 aprilie, ISU Constanța și Waterboyz România îi invită pe cei mici, în Piața Ovidiu din Constanța, la o zi interactivă și...

CONSTANȚA: Nu ratați întâlnirea cu Iepurașul Pompier!