Vreme însorită, cu 20 de grade în termometre, astăzi, în Dobrogea
Publicat de Adina Sîrbu, 23 octombrie 2024, 05:46
În Dobrogea, vremea va fi predominant frumoasă și caldă. În următoarele zile, temperaturile mai pierd câteva grade, dar vor fi apropiate de normalul climatologic al perioadei.
Miercuri, cerul va fi variabil, mai mult senin ziua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în a doua parte a nopții, în zona de coastă. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 20 de grade, iar cele minime, între 8 și 12 grade. Dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață.
Joi și vineri, cerul va fi temporar noros ziua, vântul va fi mai alert, trecător, pe litoral, maximele termice vor fi cuprinse între 14 și 17 grade, temperaturile minime se vor situa între 4 și 9 grade și se mențin condițiile de ceață noaptea și dimineața.
Vremea în regiune își păstrează aceleași caracteristici până la sfârșitul săptămânii.
Și la malul mării, astăzi se vor înregistra 19 grade, dar de mâine, mercurul nu va mai trece ziua de 15…16 grade.