O femeie bănuită de delapidare, cercetată de polițiștii constănțeni. Aceasta este angajată la o unitate medicală
Publicat de Doina Sirbu, 21 octombrie 2024, 17:43
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 21 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Din cercetările efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada ianuarie 2020 – septembrie 2023, o femeie, de 39 de ani, angajată în cadrul unei unități medicale, din județul Constanța, și-ar fi însușit, din gestiunea unității, medicamente și instrumente medicale, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat, cauzând astfel un prejudiciu unității spitalicești.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop și un telefon mobil. În acest caz cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă, foto: IPJ Constanța