În Dobrogea vor fi cel mult 22 de grade Celsius. Scad temperaturile în zilele ce urmează
Publicat de Doina Sirbu, 15 octombrie 2024, 05:53
Vremea se răcește în zilele ce urmează, anunță meteorologii. Astăzi, în Dobrogea, cerul va fi temporar noros, vântul va sufla moderat cu intensificări, termometrele vor indica cel mult 22 de grade Celsius, fiind așteptate și ploi locale. Presiunea atmosferică este ușor variabilă. Pe litoral vor fi 21 de grade Celsius.
De miercuri scad temperaturile, iar maxima zilei nu va depăși 16 grade Celsius. Va ploua în regiune, cerul va acoperit de nori, iar vântul va sufla moderat. Totodată, joi, termemetrele nu vor indica mai mult de 14 grade Celsius.
Pe litoral vor fi miercuri, 15 grade Celsius, în timp ce joi, temperaturile nu vor depăși 13 grade Celsius.
Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com