AUDIO | Vlad Mateciuc, elev la Liceul Teoretic “Callatis” Mangalia, a participat la Campionatul European de Securitate Cibernetică 2024. La această competiție, România s-a clasat pe locul 8
Publicat de Doina Sirbu, 15 octombrie 2024, 10:19
Pentru Vlad Mateciuc, elevul de 17 ani de la Liceul Teoretic “Callatis” Mangalia, întors în acest weekend de la Campionatul European de Securitate Cibernetică 2024, de la Torino, Italia, pasiunea pentru Informatică a început încă din clasele de gimnaziu.
Calculatorul mamei sale a fost cel pe care l-a întors pe toate fețele. Își dorea să afle ce se întâmplă în spatele fiecărui buton, să înțeleagă funcția acestuia, iar apoi să facă propriile cercetări. De aici până la performanță nu a fost decât un pas. Ediția de anul acesta a Campionatului European de Securitate Cibernetică a adus României o clasare pe locul 8 din 37 de echipe participante la competiție, formate din cei mai talentați tineri în domeniu din Europa. Urmează un interviu realizat de Silvia Pascale.
Redactor: Silvia Pascale / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC)