Victorie clară a tricolorilor în Cipru
Publicat de Catalin Donose, 13 octombrie 2024, 05:48
Naţionala de fotbal a României a învins echipa Ciprului cu 3-0 (3-0), sâmbătă seara, pe AEK Arena din Larnaca, în Grupa a 2-a din Liga C a Ligii Naţiunilor.
România a tranşat soarta meciului din prima repriză, prin golurile marcate de Dennis Man (16), Răzvan Marin (25 – penalty) şi Radu Drăguşin (36).
Prima ocazie a tricolorilor a venit la şutul lui Stanciu (12), din marginea careului, reţinut în doi timpi de Mall. Echipa antrenată de Mircea Lucescu a deschis scorul prin Man (16), care a reluat din apropiere, după o minge respinsă de Laifis.
România s-a desprins repede, din penalty-ul transformat de Răzvan Marin (25), după ce Valentin Mihăilă a fost faultat în careu de Laifis.
Stanciu a mai avut un şut periculos (36), deviat în corner de Panagiotou. După lovitura de colţ, Man a centrat perfect pentru Drăguşin, care a marcat simplu cu capul (36), primul său gol la naţională, spre bucuria celor peste 4.000 de spectatori români.
Până la pauză tricolorii au mai avut o ocazie, dar Mihăilă (41) a şutat din unghi şi portarul a respins.
Singurele faze notabile la poarta lui Niţă au fost şuturile expediate de Kastanos de la distanţă (19, 33), reţinute fără emoţii de goalkeeper.
România a controlat jocul şi după pauză, dar nu a mai forţat, apărând relaxarea în joc şi o oarecare lipsă de altruism în acţiunile de atac.
Drăguş a căutat mult golul, dar a fost imprecis (58) sau nu l-a putut învinge pe portarul Mall (58, 59). Stanciu a tras puţin peste poartă (62) de la distanţă, iar Mall a respins torpila lui Olaru (87).
Niţă s-a remarcat la şutul de la distanţă al lui Charalampous (64). Ciprioţii au mai avut ocazii bune de gol prin Makris (77) şi Sotiriou (90+2), dar cei doi au trimis puţin pe lângă poartă.
Meciul a consemnat debutul lui Sofronis Avgousti în postura de selecţioner al Ciprului.
A fost a treia victorie a tricolorilor în această campanie, după cele cu Kosovo în deplasare (3-0) şi Lituania la Bucureşti (3-1).
România va juca următorul meci cu Lituania, marţi, la Kaunas (21:45).
România este lider în grupă, cu 9 puncte, urmată de Kosovo, 6 puncte, Cipru, 3 puncte, Lituania, 0 puncte.
Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.
Cipru – România 0-3 (0-3)
Au marcat: Dennis Man (16), Răzvan Marin (25 – penalty), Radu Drăguşin (36).
Larnaca, AEK Arena
Liga Naţiunilor – Liga C, Grupa a 2-a
Au evoluat echipele:
Cipru: 1. Joel Mall – 18. Kostakis Artymatas (căpitan), 19. Konstantinos Laifis, 3. Nikolaos Panagiotou – 7. Minas Antoniou (12. Marios Stylianou, 33), 8. Ioannis Kousoulos (5. Charalampos Charalampous, 46), 20. Grigoris Kastanos (11. Andreas Makris, 75), 4. Nicholas Ioannou – 17. Loizos Loizou (10. Pieros Sotiriou, 46), 9. Ioannis Pittas, 21. Marinos Tzionis (23. Marios Ilia, 46). Selecţioner: Sofronis Avgousti.
Rezerve neutilizate: 13. Demetris Demetriou, 22. Neofytos Michael – 2. Andreas Karo, 6. Alexander Gogic, 14. Kostas Pileas, 15. Andreas Chrysostomou, 16. Stelios Andreou.
România: 1. Florin Niţă – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin (5. Virgil Ghiţă, 82), 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu (8. Alexandru Chipciu, 63) – 18. Răzvan Marin (21. Darius Olaru, 63), 6. Marius Marin, 10. Nicolae Stanciu (căpitan) – 20. Dennis Man (14. Ianis Hagi, 72), 19. Denis Drăguş (9. George Puşcaş, 72), 13. Valentin Mihăilă. Selecţioner: Mircea Lucescu.
Rezerve neutilizate: 12. Horaţiu Moldovan, 16. Ştefan Târnovanu – 4. Cristian Manea, 7. Denis Alibec, 17. Florinel Coman, 22. Alexandru Mitriţă, 23. Deian Sorescu.
Selecţionerul Mircea Lucescu i-a lăudat pe ‘tricolori’ după victoria României în deplasare cu Cipru, scor 3-0, în Liga Naţiunilor la fotbal, afirmând că este bucuros pentru că au reuşit să înlănţuie trei victorii în această competiţie.
”Am făcut o foarte bună primă repriză, excelentă, 3-0 nici nu prea reflectă realitatea. Am mai avut două-trei ocazii. Ne-am apărat foarte bine, foarte compact, extraordinar de decişi (au fost) jucătorii noştri în duelurile individuale, şi ne-am creat ocazii de gol. Am controlat jocul şi asta este important. Am impus un anume stil de joc care este aproape de ceea ce făceam noi cu mulţi ani înainte şi din acest punct de vedere am fost foarte eficienţi. Victoria este victorie, urmează un alt meci foarte dificil, contează foarte mult cum îi recuperăm pe aceşti jucători, mai ales că terenul a fost foarte moale, iar acolo ne aşteaptă un teren greu. Ne pare rău că l-am pierdut pe Bancu pentru acest meci. Îmi pare bine pentru băieţi că au înlănţuit trei victorii, ceea ce înseamnă foarte mult. E un lucru deosebit. Acum meciul ăsta a trecut, urmează un alt meci, la fel de important’, a declarat Lucescu.
Tehnicianul român consideră că meciul cu Lituania este la fel de important, putând conduce la o eventuală calificare la Cupa Mondială.
‘Următorul meci este extrem de important, pentru că poate să fie unul care ne poate asigura calificarea. Ne vom lupta cu Kosovo pentru primul loc şi ei au o echipă foarte bună’, a adăugat Lucescu.
Cătălin Donose/Foto – FRF