Percheziții DNA în mai multe județe, inclusiv Constanța, într-un dosar ce vizează Casa de Comerț „Unirea”
Publicat de Adina Sîrbu, 9 octombrie 2024, 09:36
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, câteva zeci de percheziţii în Capitală şi în mai multe judeţe din ţară în legătură cu activitatea Casei de Comerţ „Unirea”, instituţie aflată în subordinea Ministerului Agriculturii.
Au loc 60 de percheziţii la persoane din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Giurgiu, Constanţa, Iaşi, Timiş, Caraş-Severin, Cluj, Bihor, Maramureş şi Arad, într-un dosar în care se investighează infracţiuni de abuz în serviciu în perioada 2023 – 2024.
Prejudiciul în acest caz se ridică la suma de 40 de milioane de lei.
Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: TVR