Cresc temperaturile în Dobrogea
Publicat de Adina Sîrbu, 8 octombrie 2024, 05:55
Meteorologii anunță vreme în general însorită, cu valori termice în creștere, în Dobrogea și la malul mării.
Astăzi, vremea se va încălzi ușor față de ziua precedentă, cerul va fi predominant senin, vântul va sufla cel mult moderat, temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 24 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 11 și 16 grade.
Miercuri sunt posibile câteva ploi slabe pe timpul nopții, vântul va fi alert, dar valorile termice se mențin ridicate, urmând ca joi să avem parte de o mai caldă decât normalul perioadei, cu maxime de până la 27 de grade.
Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Ovidiu Oprea