DOBROGEA, sub COD GALBEN de vânt puternic
Publicat de Adina Sîrbu, 30 septembrie 2024, 09:36
ANM a emis, luni, o atenţionare Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă în zilele de 1 şi 2 octombrie, în judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei.
Astfel, în intervalul 1 octombrie, ora 10.00 – 2 octombrie, ora 10.00, în judeţele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50 – 70 km/h.
Reamintim că, pân marți, la ora 10.00, judeţele din Moldova, Dobrogea, centrul şi estul Munteniei sunt vizate de o atenţionare Cod Galben de ploi şi vânt. În acest interval, vor mai fi averse, prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25 – 40 l/mp şi, izolat, de peste 50 l/mp, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50 – 70 km/h.
Episodul de vreme rea a venit și cu scăderea temperaturilor, astfel că, în Dobrogea, astăzi, maxima va ajunge în jurul valorii de 14 grade, iar minima va fi de cel mult 11 grade.
Și marți, vremea se va menține rece. Cerul va fi predominant noros, vor mai fi ploi slabe, iar vântul va sufla cu putere. Temperatura maximă va fi de aproximativ 15 grade, iar minimele vor fi cuprinse între 11 și 12 grade.
Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay