Județul TULCEA: Accident rutier în care au fost rănite mai multe persoane
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 septembrie 2024, 16:56
La data de 21 septembrie 2024, în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Nicolae Bălcescu a avut loc un accident rutier, informează IPJ Tulcea.
În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat de 76 de ani ar fi condus un autoturism pe DN22A, iar din cauza altor preocupări, ar fi pierdut controlul autoturismului și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat de 44 de ani.
În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto din cel de-al doilea autoturism cât și a pasagerilor, aceștia fiind transportați la Spitalul Județean Tulcea.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Redactor – Daniel Țăndăreanu