Cezar Crețu a ajuns în semifinalele turneului BCR Sibiu Open
Publicat de Claudiu Dobrescu, 21 septembrie 2024, 07:50
Cezar Creţu a încheiat ieri cu victorie meciul din sferturile turneului challenger BCR Sibiu Open și s-a calificat în semifinale.
Competiția este dotată cu premii totale de 36.900 euro.Tenismenul român l-a învins în două seturi pe italianul Stefano Travaglia, cu 6-3, 6-4.
În faza semifinalelor, Cezar Crețu (23 de ani, locul 307 ATP) se va confrunta cu francezul Luka Pavlovic (24 de ani, locul 396 ATP), care s-a impus în primul lor meci, în anul 2021, cu 6-2, 6-2, în finala turneului de la Pirot (Serbia).
În cea de-a doua semifinală de la Sibiu vor juca francezul Valentin Royer, al treilea favorit şi pe cehul Hynek Barton, jucător venit din calificări.
Text – Claudiu Dobrescu / Foto CEZAR CRETU FACEBOOK