Cezar Crețu s-a calificat în sferturile turneului challenger de la Sibiu
Publicat de Claudiu Dobrescu, 20 septembrie 2024, 07:24
Tenismenul Cezar Creţu (23 ani) a obținut calificarea în optimile de finală ale turneului challenger BCR Sibiu Open, după ce l-a învins pe spaniolul Nikolas Sanchez Izquierdo, cu 6-4, 7-6 (7/3).
În continuare, jucătorul din România aflat pe locul 307 ATP, l-a înfruntat ieri în optimi pe tenismenul din Rusia, Artem Dubrivnîi (25 ani) pe care l-a învins în două seturi, 6-3, 6-1.
Astăzi în sferturile competiție, Cezar Crețu se va confrunta pentru un loc în semifinale, cu italianul Stefano Travgalia, aflat în prezent pe locul 224 mondial la simplu masculin.
Partida este programată la ora 15.30.
Text – Claudiu Dobrescu / Foto FRT