20 septembrie – Ziua mondială a curăţeniei
Publicat de Doina Sirbu, 20 septembrie 2024, 07:16
Ziua mondială a curăţeniei în 2024 este marcată la 20 septembrie, după adăugarea acesteia în Calendarul zilelor internaţionale al Naţiunilor Unite.
La 8 decembrie 2023, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat în unanimitate rezoluţia 78/122, care proclamă ziua de 20 septembrie – Ziua mondială a curăţeniei. Rezoluţia invită toate statele membre, organizaţiile sistemului Naţiunilor Unite, alte organizaţii internaţionale şi regionale şi alte părţi interesate relevante – inclusiv societatea civilă, sectorul privat şi mediul academic – să celebreze Ziua mondială a curăţeniei prin activităţi care vizează creşterea gradului de conştientizare a rolului pe care îl joacă eforturile de curăţare în dezvoltarea durabilă. Programul Naţiunilor Unite pentru Aşezările Umane (UN-Habitat) facilitează celebrarea acestei zile, potrivit www.un.org/en/observances/cleanup-day.
De-a lungul anilor, multe guverne şi comunităţi naţionale, regionale şi locale au întreprins activităţi de curăţare a mediului la nivel global. Ziua mondială a curăţeniei reprezintă reflecţia asupra realizărilor obţinute şi totodată, oferă oportunităţi şi mai mari de a uni zeci de milioane de participanţi în cooperarea intersectorială, adunând cetăţenii, guvernele şi organizaţiile pentru a aborda criza globală a deşeurilor gestionate greşit şi pentru a contribui la crearea unei lumi noi, mai durabile şi fără deşeuri.
Între 2018 şi 2023 – 211 ţări şi teritorii (care includ 95% membri ai ONU), 91 milioane de persoane fizice reprezentând 1,13% din populaţia globală, au reuşit eliminarea a 543,704 tone de deşeuri prost gestionate din mediul nostru, se menţionează pe www.worldcleanupday.org.
În 2024, Ziua mondială a curăţeniei va pune în lumină problema poluării arctice, sub tema „Oraşele arctice şi poluarea marină”. Evenimentul inaugural pentru includerea acestei zile în Calendarul zilelor internaţionale al Naţiunilor Unite va fi găzduit de oraşul Tromso, din Norvegia – „Poarta către Arctica” şi este organizat cu sprijinul UN-Habitat, GRID-Arendal şi Fondul de mediu al comercianţilor cu amănuntul din Norvegia, în colaborare cu Ministerul Administraţiei Locale şi Dezvoltării Regionale, municipalitatea din Tromso, Centrul Fram şi Let’s Do It World. Evenimentul îşi propune să inspire comunităţile globale să adopte practici durabile care să protejeze regiunile arctice. Scopul evenimentului nu va fi numai acela de a evidenţia gravitatea problemei, ci şi de a prezenta rolul esenţial pe care îl joacă Norvegia în abordarea acesteia, precum şi importanţa acţiunii la nivel local în restul lumii.
Ecosistemul delicat al Arcticii necesită eforturi concentrate pentru curăţarea deşeurilor din plastic. Oraşele din Cercul Arctic, se confruntă cu provocări unice din cauza vremii extreme, a izolării şi a infrastructurii costisitoare. Ziua mondială a curăţeniei de la Tromso prezintă strategiile inovatoare de gestionare a deşeurilor din Norvegia, adaptate climei dure. Evenimentul va evidenţia rolul inovaţiei, implicării comunităţii şi colaborării în crearea de sisteme durabile de colectare a deşeurilor protejând astfel mediul arctic şi contribuind la eforturile globale de reducere a deşeurilor, se arată pe www.worldcleanupday.org.
Pe pagina ONU dedicată Zilei mondiale a curăţeniei se arătă că: generarea de deşeuri solide municipale este estimată că va creşte de la 2,1 miliarde de tone în 2023 la 3,8 miliarde de tone până în 2050 (UNEP/Global Waste Management Outlook 2024); fără acţiuni urgente privind gestionarea deşeurilor, până în 2050, costul global direct al gestionării deşeurilor s-ar putea dubla, ajungând la suma de 640,3 miliarde dolari (UNEP/Global Waste Management Outlook 2024); peste două miliarde de oameni nu au acces la colectarea deşeurilor (UNDP).
Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com