Vreme frumoasă în Dobrogea, cu 31 de grade Celsius în aer
Publicat de Doina Sirbu, 13 septembrie 2024, 05:56
Vremea va fi frumoasă în Dobrogea, anunţă meteorologii pentru ziua de vineri, când termometrele vor indica cel mult 31 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla slab până la moderat, iar presiunea atmosferică este în scădere uşoară. Pe litoral se vor înregistra 27 de grade Celsius.
Sâmbătă, termometrele vor indica în Dobrogea 27 de grade Cesius, iar vremea se anunţă instabilă cu posibile ploi locale. Şi duminică sunt aşteptate precipitaţii în regiune, iar în aer nu vor fi mai mult de 25 de grade Celsius.
Pe litoral vom avea sâmbătă, 25 de grade Celsius, în timp ce duminică, 21 de grade.
Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă