Ultima noapte în Piața Ovidiu – Povestea MINAC continuă! – Tombolă cu premii
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 septembrie 2024, 17:05
În acest week-end vizitarea expoziției de bază a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) va fi gratuită, după următorul program: sâmbătă (intervalul orar 12.00-23.00 și duminică (10.00 – 17.00).
Cu această ocazie, vizitatorii vor primi tichetul gratuit vor putea participa la o tombolă în care sunt oferite 10 brățări deosebite, ce poartă emblema celui mai important artefact al arheologiei dobrogene, Șarpele Glykon.
Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc luni, 16.09.2024.
După cum s-a anunțat și anterior, de luni, 16 septembrie, MINAC își va închide porțile pentru public, clădirea din Piața Ovidiu, în care muzeul funcționează de 47 de ani, urmând să intre într-un amplu proces de reabilitare.
Regulamentul tombolei AICIRedactor – Daniel Țăndăreanu