Ascultă Radio România Constanța Live

Turismul intern a crescut cu 3,8% în vara lui 2024 față de sezonul precedent

delta dunarii 2 foto ovidiu oprea
Foto: Ovidiu Oprea

Publicat de Adina Sîrbu, 10 septembrie 2024, 10:20

Vara calendaristică s-a încheiat și chiar dacă vacanța a continuat în prima parte din septembrie la hotelurile rămase deschise, specialiștii din industrie pot face bilanțul sezonului. În același timp, s-a dar startul rezervărilor pentru 2025, la aceleași tarife ca în 2024 și cu reduceri de până la 30% din valoarea pachetului turistic.

Potrivit unuia dintre cei mai importanți touroperatori specializați pe vacanțe turistice în România, creșterea rezervărilor pentru vacanța de vară în stațiunile autohtone a fost în medie cu 3,8% la nivel național, față de perioada similară a anului trecut.

Trendul ascendent pentru vacanțe în România a fost susținut și de voucherele de vacanță, a căror valoare în 2023 a fost de aproape 2 miliarde de lei.

Din perspectiva touroperatorului, pe litoral, turiștii s-au putut bucura de 4.000 de unități clasificate cu 151.720 de locuri de cazare, iar creșterea rezervărilor față de vara anului 2023 a fost de 8,5%, cu o durată medie a sejurului de 4,7 nopți.

Cele mai căutate stațiuni pentru lunile de vară au fost Mamaia, Eforie Nord, Neptun-Olimp și Costinești, cu o pondere de peste 60% din totalul rezervărilor.

Prețul mediu de persoană pentru cazare a fost în creștere cu 10% față de anul trecut. Multe dintre hoteluri au decis să nu mărească tarifele la cazare, adaptând costul sejurului în funcție de serviciile de masă oferite. În același timp  s-a putut observa o creștere cu 10%  a interesului turiștilor pentru hotelurile cu servicii all inclusive, dar și o stagnare sau chiar scădere pentru hotelurile care n-au beneficiat de modernizări în ultimii ani.

Delta Dunării a beneficiat de cea mai mare creștere a rezervărilor față de vara anului trecut, în pofida impactului negativ al războiului de la graniță.

Evoluția rezervărilor a fost cu 12% mai mare având o durată medie a sejurului de 3,4 nopți. Tariful mediu a fost de în creștere cu 10% față de sezonul trecut.

Cele mai solicitate destinații de vacanță din Deltă au fost: Crișan, Sulina, Băltenii de Sus și Sfântu Gheorghe cu un procent de 63% din totalul rezervărilor.

În ceea ce privește zona de munte-balneo, vânzările sunt comparabile cu perioada similară din 2023.

Prețul mediu pe sejur a înregistrat o creștere de 6,5% față de anul trecut, iar durata sejurului a scăzut de la 4,4 nopți în 2023 la 4,3 în acest an.

Cele mai solicitate stațiuni pentru zona de munte au fost  Sinaia, Predeal și Poiana Brașov, cu 55% din totalul rezervărilor, în timp ce pentru zona de balneo, turiștii au preferat Băile Felix, Călimănești-Căciulata și Băile Herculane, cu o pondere de 68% din rezervările pe aceste destinații.

La rândul lor, vacanțele tip city-break în România, au înregistrat o creștere cu 8% față de vara 2023, concertele și festivalurile muzicale, gastronomice sau medievale, contribuind la creșterea interesului pentru acest tip de vacanță. Constanța, Cluj Napoca, Brașov, Alba Iulia, București și Sighișoara au fost în topul rezervărilor.

Privind retrospectiv, turiștii români au fost mai atenți cu bugetul alocat și confortul vacanței, chiar dacă mulți au optat pentru cazări în hoteluri clasificate superior, cu servicii all inclusive. Vremea călduroasă și zilele însorite au contribuit din plin la dorința de a pleca în vacanță, mare parte dintre turiștii noștri alegând mai multe destinații de vacanță pentru această vară, dar cu durată mai scurtă a sejurului.

O veste bună este lansarea tarifelor pentru sezonul 2025, similare cu cele din acest an. Practic hotelierii au ales să nu mărească tarifele și să lanseze oferte speciale pentru evenimentele la care participă un număr mare de turiști. Pentru aceste pachete reducerile ajung cu până la 30%, existând deja solicitări și vânzări.

Adrian Voican, reprezentantul touroperatorului: „Vacanța de vară s-a terminat și apar primele concluzii despre sezonul estival 2024. A fost complicat, cu luni de creștere a vânzărilor (ianuarie-februarie) dar și cu scăderi (aprilie – mai – august). Cel mai puternic impact a venit de la scăderea puterii de cumpărare și creșterea bruscă a fiscalității care au afectat consumatorii, dar și operatorii din turism. Practic vânzările au înregistrat creșteri modeste în timp ce cheltuielile au fost mai mari. Doar turismul de incoming a avut o creștere așteptată, pentru că acest segment își revine mai greu după pandemie deși nu a ajuns încă la nivelul 2018-2019. Avem mare nevoie în continuare de voucherele de vacanță (anul acesta dublu impozitate față de anul trecut, din păcate), de fonduri de dezvoltare și de promovare. Ce ne așteaptă?! Un final de an electoral și multe necunoscute. Speranța vine de la incoming și de la investițiile în noi hoteluri și unități complexe, cu servicii spa și restaurante premium. Rezervările pentru vacanța de iarnă sunt pe un trend de accelerare după încheierea verii. Au început și rezervările pentru litoral 2025, cap de afiș fiind perioadele cu festivaluri și pachetele all inclusive. Noi hoteluri anunță trecerea la acest sistem de servicii complete, care asigură diversitate și încadrarea într-un buget clar pentru familiile cu copii”.

Sursă: comunicat de presă/ Foto: Ovidiu Oprea/ Redactor: Adina Sîrbu

Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peşchir
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 18:27

Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peşchir

Judecătoria Sectorului 5 a dispus, marţi, prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Bogdan Peşchir, finanţatorul...

Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peşchir
TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 17:32

TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție

Ca o continuare a poveștii „Scrumbii de Florii”, festivalul gastronomic tulcean organizat la finalul lunii aprilie 2024, ieri, 14 aprilie, la...

TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție
CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 17:01

CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare

Consiliul Județean Constanța intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență și reprezentare în dosarul în care 14...

CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare
Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 16:43

Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi

Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune amplă, luni, 14 aprilie 2025, de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de indisciplina...

Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 16:30

TULCEA: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1

Nouă rețetă de mixturi bituminoase, folosită în octombrie 2024, pentru reasfaltarea căii 2 de rulare a Podului suspendat peste Dunăre de la...

TULCEA: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 15:50

Reprezentanții Congresului american – mulțumiți de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor

Reprezentanții Congresului american prezenți marți la București au fost ‘mulțumiți’ de clarificările Cotroceniului privind...

Reprezentanții Congresului american – mulțumiți de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 15:32

Primul tren modernizat prin PNRR va pleca miercuri, din București Nord spre Constanța

CFR Călători anunță că începând din data de 16 aprilie 2025, pe ruta București Nord – Constanța și retur va circula primul tren format...

Primul tren modernizat prin PNRR va pleca miercuri, din București Nord spre Constanța
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 13:58

Camera Deputaților/Autoritățile municipale alocă minim 5% pentru finanțarea spitalelor de interes județean

Autoritățile municipale vor aloca minim 5% din bugetul local aprobat pentru finanțarea spitalelor de interes județean, indiferent de subordonarea...

Camera Deputaților/Autoritățile municipale alocă minim 5% pentru finanțarea spitalelor de interes județean