Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 5 septembrie

Calendarul zilei – 5 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 5 septembrie 2024, 05:00 / actualizat: 9 septembrie 2024, 14:50

S-a întâmplat într-o zi de 5 septembrie

* Acum 119 ani (1905) a fost semnat, prin medierea preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosevelt, după negocieri purtate la Şantierul Naval Portsmouth din Kittery (Maine), Tratatul de la Portsmouth, care a pus capăt Războiului Ruso-Japonez din 1904-1905. Rusia a recunoscut supremaţia Japoniei în Coreea şi s-a întors la interesele sale economice din sudul Manciuriei (inclusiv peninsula Liaodong), şi în jumătatea sudică a insulei Sahalin

* Cu 104 ani în urmă (1920) era publicată în Monitorul Oficial nr. 122 Legea privind reglementarea conflictelor colective de muncă (Legea Trancu-Iaşi), prin care se limita dreptul la grevă, instituindu-se obligativitatea arbitrajului între salariaţi şi patroni în faţa unei comisii ad-hoc. Salariaţii din întreprinderile statului şi din unităţile de interes public (transport, gaze naturale, electricitate, apă, panificaţie, spitale etc.) nu puteau declara greva decât în anumite condiţii. Adoptarea acestei legi a provocat manifestaţii şi întruniri de protest în Capitală şi în multe alte oraşe din ţară

* În urmă cu 84 de ani (1940) regele Carol al II-lea ceda generalului Ion Antonescu principalele prerogative ale puterii. Cu o zi în urmă, la 4 septembrie, după demisia guvernului Gigurtu, generalul Ion Antonescu fusese numit preşedinte al Consiliului de Miniştri

* Tot acum 84 de ani guvernul Marii Britanii declara că nu recunoaşte arbitrajul germano-italian de la Viena din 30.VIII.1940, prin care partea de nord a Transilvaniei a fost cedată Ungariei horthyste

* Într-o zi de 5 septembrie, cu 84 de ani în urmă (1940), Vasile Ionescu era numit director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, funcţie pe care a deţinut-o până la 15 februarie 1945, cu întrerupere pe durata guvernării legionare. Personalitatea lui Vasile Ionescu (1898-1978), militar şi jurist de profesie, este legată nemijlocit de istoria Radioului românesc. Angajat ca avocat în 1931, a urcat treptat în ierarhia administrativă a instituţiei, având un rol important în anihilarea încercării legionarilor de a prelua cu forţa controlul Radioului după asasinarea premierului Armand Călinescu – septembrie 1939

* Sunt marcați 80 de ani (1944) de când, între 5 şi 14 septembrie, Armata a IV-a română oprea ofensiva germano-ungară din centrul Transilvaniei. La 5 septembrie 1944, grupări mari de armate germano-ungare au trecut la ofensivă în Podişul Transilvaniei, pe direcţia Cluj-Turda-Sibiu şi Târgu Mureş, având ca obiectiv strategic luarea în stăpânire a crestelor Carpaţilor Meridionali. Luptele au durat până la 14 septembrie, când s-a încheiat bătălia decisivă din Podişul Transilvaniei, cu zdrobirea forţelor inamice şi eliberarea teritoriului românesc din intrândul de la Sf. Gheorghe – Odorhei

* Acum 76 de ani (1948) era înfiinţată echipa de fotbal Universitatea Craiova. S-a numit iniţial Clubul Sportiv Universitar Craiova şi a aparţinut Asociaţiei Naţionale a Studenţilor din România. A fost prima echipă din România care a disputat o semifinală de cupă europeană (Cupa UEFA, ediţia 1982-1983)

* Cu 52 de ani în urmă (1972) a avut loc un atentat terorist arab asupra delegaţiei sportive israeliene la Jocurile Olimpice de vară de la München (Germania), soldat cu moartea a 11 atleţi israelieni

* În urmă cu 44 de ani (1980) a avut loc inaugurarea tunelului St. Gotthard din Elveția, cel mai lung tunel de autostradă din lume (16,91 km) la acea dată, titulatură pe care a deținut-o vreme de 20 ani, până când a fost dat în folosință tunelul Lærdal, din Norvegia, întinzându-se de la Goschenen la Airolo. Având o singură bandă pe sens, este adesea locul unor ambuteiaje de anvergură, fapt pentru care autoritățile elvețiene au decis să construiască un nou pasaj rutier prin munții Gotthard, însă proiectul nu va fi inaugurat mai devreme de anul 2027. Actualmente este al treilea cel mai mare tunel din lume destinat traficului auto, după cel din Norvegia (24,5 km) şi tunelul Zhongnanshan din China (18 km)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfânta Tereza de Calcutta, călugăriţă (Calendarul Romano-Catolic 2024). NOTĂ: Maica Tereza (n. 26.VIII.1910, în Albania – m. 5.IX.1997), canonizată la 4.IX.2016, şi-a dedicat întreaga viaţă celor nevoiaşi; în 1949 a întemeiat Ordinul romano-catolic „Misionarele Carităţii”, cu sediul la Calcutta (India); în timp congregaţia s-a dezvoltat şi a crescut exponenţial, ajungând un adevărat „Imperiu al carităţii”, susţinut financiar din donaţii publice; în 1997 congregaţia număra 4.000 de surori în 610 fundaţii din 123 de ţări; Premiul Nobel pentru pace pe 1979, pentru întreaga sa operă de caritate

 

– 1842: S-a născut Ilarion Puşcariu, teolog, pedagog şi istoric; vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (1889-1922, hirotonit arhiereu în 1921); vicepreşedinte al ASTREI (1889-1901); a publicat lucrări de istorie laică şi bisericească, de pedagogie; a colaborat la o serie de publicaţii româneşti din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române 1916 (m. 1922)

 

– 1858: S-a născut Alexandru Vlahuţă, scriitor şi publicist; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1919)

 

– 1921: S-a născut Adrian Marino, critic, istoric şi teoretician literar; s-a consacrat hermeneuticii ideilor literare, domeniu în care poate fi socotit un fondator nu numai pe plan naţional; deţinut politic în perioada 1949-1963 (m. 2005)

 

– 1926: S-a născut pictorul Diodor Dure (m. 2003)

 

– 1926: S-a născut compozitoarea şi profesoara Carmen Petra-Basacopol (m. 2023)

 

– 1928: S-a născut actorul Cornel(iu) Gârbea, cu o intensă activitate la Teatrul Mic din Bucureşti; cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme realizate mai ales în perioada de dinainte de 1990 de regizorul Sergiu Nicolaescu (m. 2018)

 

– 1929: S-a născut Catinca Ralea, traducătoare din literaturile engleză, americană şi franceză; realizatoare de emisiuni radio-tv.; din 1953 a lucrat la Secţia engleză a Redacţiei emisiunilor pentru străinătate a Radiodifuziunii Române (crainic, redactor, apoi şef al secţiei); fiica filosofului şi esteticianului Mihail Ralea (m. 1981) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut fostul pugilist Mircea Dobrescu, Maestru Emerit al Sportului şi vicecampion olimpic la Melbourne, în 1956 (m. 2015)

 

– 1931: S-a născut Constantin Codrescu, actor de teatru, film şi teatru radiofonic, regizor, scenograf, profesor şi scriitor (m. 2022)

 

– 1938: A murit Gheorghe Mărdărescu, general al armatei române în timpul Primului Război Mondial (şef de stat major al Armatei a 3-a române, în perioada aug. – sept. 1916, şi al Armatei a 2-a române, în perioada sept. 1916 – ian. 1918); a jucat un rol important în timpul bătăliilor de la Mărăşti şi Oituz, din anul 1917, și în acțiunea contra regimului bolșevic al lui Béla Kun, în 1919; ministru de război între 1922-1926; Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, l-a numit „unul dintre artizanii României libere şi unite, dar și un părinte al Europei democratice, ferite de regimuri totalitare” (n. 1866)

 

– 1943: S-a născut prof. univ. dr. Mihail Coculescu, personalitate marcantă a școlii românești de endocrinologie și clinician, membru corespondent al Academiei Române din 2014; recunoscut pe plan internațional ca unul dintre specialiștii cu performanțe deosebite în domeniul endocrinologiei, a fost membru al Colegiului Regal al Medicilor din Marea Britanie și al Asociației Americane de Endocrinologie clinică; fost prorector al UMF „Carol Davila Bucureşti (2000–2008), director al Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar (2005–2006) şi preşedinte al comisiei consultative de endocrinologie a Ministerului Sănătăţii (m. 2016)

 

– 1944: S-a născut profesorul și artistul Vasile Adamescu, care suferea de surdocecitate (surdo-mut şi orb), caz rar la nivel mondial; depăşind limitele dizabilităţilor sale, a terminat o facultate, a devenit profesor la şcoala de nevăzători din Cluj-Napoca (1977-2004), fiind şi autorul mai multor cărţi; în lume mai sunt cunoscute două cazuri excepţionale de persoane care au reuşit să-şi depăşească condiţia şi să realizeze lucruri imposibile: Hellen Keller din SUA și Olga Skorohodova din Rusia (m. 2018) – 80 de ani

 

– 1953: S-a născut pictorul şi profesorul Nicolae Ungar (m. 2019)

 

– 1953: A murit (la Paris, unde se stabilise) medicul Constantin Levaditi, microbiolog, virusolog, imunolog; considerat unul dintre fondatorii virusologiei pe plan mondial; promotor al chimioterapiei; în 1913, a reuşit să cultive, pentru prima oară în lume, virusul poliomelitic pe alte celule decât cele nervoase, realizare ce a deschis drumul preparării vaccinului antipoliomelitic; de asemenea, a întreprins studii complexe asupra virusului encefalite; a adus o contribuţie originală la stabilirea de legături între virusuri şi cancer; în 1921 a descoperit şi a utilizat, în premieră, compuşii cu bismut în terapia sifilisului; a făcut cercetări privitoare la sulfamide şi antibiotice; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (n. 1874)

 

– 1959: A murit Gheorghe Danga, compozitor, dirijor şi profesor (n. 1905) – 65 de ani

 

– 1960: S-a născut actorul Claudiu Istodor

 

– 1973: A murit cântăreţul de operă (baritonul) Petre Ştefănescu-Goangă (n. 1902)

 

– 1984: S-a născut Paul Negoescu regizor, scenarist și producător – 40 de ani

 

– 1986: A murit prozatorul Nicuţă Tănase (n. 1924)

 

– 1994: A murit medicul psihiatru, profesorul, chitaristul, poetul şi graficianul Eduard Pamfil; a ctitorit psihiatria universitară timişoreană şi a creat psihiatria antropologică românească (n. 1912) – 30 de ani

 

– 1997: A murit Radu Boureanu, poet, prozator, dramaturg, actor, eseist, publicist, traducător şi pictor (n. 1906)

 

– 2004, 5/6: A murit matematicianul şi profesorul Grigore Gheba, cunoscut autor de culegeri de matematică (n. 1912) – 20 de ani

 

– 2009: A murit Jöel Holmes (numele real: Jöel Covrigaru), cântăreţ, compozitor şi poet francez de origine română; stabilit cu părinţii în Franţa în 1934 (n. 1928) – 15 ani

 

– 2017: A murit Virgil Duda (numele la naştere: Rubin Leibovici), romancier şi eseist; stabilit în Israel din 1988; frate cu criticul literar Lucian Raicu (n. 1939)

 

– 2019: A murit criticul şi istoricul de artă Gheorghe Vida; fiul sculptorului Geza Vida (n. 1946) – 5 ani

 

– 2021: A murit actorul, regizorul, politicianul și profesorul de origine aromână Ion Caramitru (nume complet Ion Horia Leonida Caramitru); director al Teatrului Naţional I.L. Caragiale Bucureşti (din 2005); ministru al Culturii (1996-2000); preşedinte al Uniunii Teatrale din România (din 1990) (n. 1942)

 

– 2021: A murit Ivan Patzaichin, multiplu campion european, mondial şi olimpic la kaiac-canoe, fost antrenor al lotului olimpic de kaiac-canoe; marele canoist a fost declarat Sportivul Secolului XX de Federaţia Internaţională de Kaiac-Canoe; în 2010, alături de Teodor Frolu (arhitect, antreprenor industrii creative), a pus bazele „Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23”, asociaţie ce organizează competiţii anuale dedicate popularizării sportului pe apă şi zonelor naturale din România (n. 1949)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– München: Manifestări de marcare a 52 de ani de la atacul asupra echipei olimpice israeliene de către oameni înarmați palestinieni, în urma căruia 11 israelieni au murit

 

– Moscova: Data de expirare a arestării preventive a cercetătorului francez Laurent Vinatier

 

– Los Angeles: Procesul lui Hunter Biden pentru fraudă fiscală

 

– Washington: Urmează audierea privind urmărirea penală a fostului președinte american Donald Trump pentru conspirație împotriva alegerilor din 2020

 

– Berlin: Cel mai mare festival de literatură din Berlin, care va avea loc în luna septembrie, va beneficia de prezenţa a aproximativ 150 de scriitori din 50 de ţări. Mai mulţi scriitori de renume, precum Rachel Cusk, Olivia Laing şi Elif Shafak, îşi vor prezenta noile volume în faţa iubitorilor de literatură la acest eveniment, care primeşte circa 20.000 de vizitatori în fiecare an. La cea de-a 24-a ediţie a festivalului sunt aşteptaţi şi tinerii vizitatori, cu ateliere gratuite şi cărţi ce vor fi oferite tuturor participanţilor. Pe lângă programul principal al festivalului din perioada 5 – 14 septembrie, va avea loc şi o discuţie despre partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), la care vor participa politicieni precum fostul ministru german de Interne Thomas de Maiziere

 

– Toronto, Canada: Cea de-a 49-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Toronto 2024 (5 – 15 sep.)

  • În secţiunea dedicată prezentărilor speciale, Gia Coppola va participa cu filmul ei, drama ‘The Last Showgirl’, a cărei protagonistă este Pamela Anderson
  • ‘Andrea Bocelli: Because I Believe’, dedicat legendarului tenor italian, va fi de asemenea prezent în programul festivalului canadian. El se alătură documentarului muzical deja anunţat de organizatori ‘Elton John: Never Too Late’
  • Secţiunea dedicată filmelor de non-ficţiune va include şi producţia ‘Piece by Piece’, un film de animaţie regizat de Morgan Neville care descrie viaţa şi cariera cântăreţului şi designerului Pharell Williams prin intermediul unor figurine Lego, precum şi ‘Road Diary: Bruce Springsteen and The E Street Band’, în care celebrul artist american, supranumit ‘The Boss’, este naratorul unei perspective evocatoare despre cariera trupei sale
  • Premierele mondiale ale filmelor din secţiunea lungmetrajelor narative le includ pe cele ale unor producţii precum ‘Unstoppable’, despre un campion de wrestling născut fără piciorul drept şi crescut într-o familie abuzatoare, cu Jharrel Jerome şi Jennifer Lopez în rolurile principale şi produs de Ben Affleck şi Matt Damon, ‘Hard Truths’, cel mai recent opus regizat de Mike Leigh în care joacă Marianne Jean-Baptiste, lungmetrajul ‘Eden’, regizat de Ron Howard cu o distribuţie din care fac parte Ana de Armas, Sydney Sweeney, Vanessa Kirby şi Jude Law
  • La Toronto va fi prezent şi Tony Hale (cunoscut din serialul ‘Veep’) cu filmul ‘Sketch’, despre un tată singur care se resimte după moartea soţiei sale, în momentul în care desenele comice cu accente întunecate ale fiicei sale prind viaţă şi fac ravagii în orăşelul lor
  • Regizorul John Crowley (cunoscut pentru ‘Brooklyn’ şi ‘Boy A’) i-a adus împreună pe marile ecrane pe actorii Florence Pugh şi Andrew Garfield în drama romantică ‘We Live in Time’. Naomi Watts, Bill Murray, Ann Dowd şi Constance Wu vor putea fi văzuţi în filmul ‘The Friend’, regizat de Scott McGehee şi David Siegel, iar noua producţie regizată de Ed Burns, ‘Millers in Marriage’, cu Julianna Margulies în rolul principal, va avea premiera mondială la Toronto

 

– Lamia, Grecia: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) – Raliul Greciei (5 – 8 sep.)

 

– Zürich, Elveția: Atletism – Liga de Diamant 2024, reuniunea de la Zürich

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Carităţii”, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 67/105 din 2012, la iniţiativa Ungariei, este marcată din 2013 şi are ca obiectiv sensibilizarea şi mobilizarea oamenilor, a ONG-urilor şi a altor forţe interesate din întreaga lume pentru a-i ajuta pe alţii, prin voluntariat şi prin activităţi filantropice. Ziua de 5 septembrie a fost aleasă pentru a aduce un omagiu Maicii Tereza de Calcutta (trecută la cele veşnice la 5 septembrie 1997, canonizată la 4 septembrie 2016), care şi-a dedicat întreaga viaţă celor nevoiaşi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 1979, „pentru activitatea întreprinsă în lupta pentru a depăşi starea de sărăcie şi suferinţă, care constituie, de asemenea, o ameninţare la adresa păcii”

 

– 1568: S-a născut Tommaso Campanella, teolog şi filosof italian (m. 1639)

 

– 1638: S-a născut regele Ludovic al XIV-lea (1643-1715), supranumit „Regele-Soare”; în timpul domniei sale absolutismul monarhic a atins, în Franţa, apogeul (îi este atribuită celebra expresie „statul sunt eu”); a promovat o politică externă de anexiuni; războaiele şi luxul curţii regale au ruinat ţara; a încurajat artele, literatura şi ştiinţa (m. 1715)

 

– 1704: S-a născut pictorul francez Maurice Quentin de la Tour (m. 1788) – 320 de ani

 

– 1733: S-a născut scriitorul german Cristoph Martin Wieland, personalitate de seamă a iluminismului (m. 1813)

 

– 1735: S-a născut compozitorul şi organistul german Johann Christian Bach; cel de-al unsprezecelea şi cel mai mic fiu al lui Johann Sebastian Bach (m. 1782)

 

– 1745, 5/16: S-a născut Mihail I. Kutuzov, feldmareşal rus, participant la războaiele ruso-turce; comandant suprem al armatei ruse în războiul împotriva lui Napoleon I (1812) (m. 1813)

 

– 1766, 5/6: S-a născut John Dalton, fizician şi chimist englez; a descoperit legea proporţiilor multiple, care stă la baza teoriei atomice; a studiat defectul de vedere de care suferea el însuşi, cunoscut de atunci sub numele de „daltonism” (m. 1844)

 

– 1774: S-a născut Caspar David Friedrich, pictor și desenator german, unul din cei mai importanți reprezentanți ai romantismului german în perioada sa timpurie (m. 1840) – 250 de ani

 

– 1791: S-a născut Giacomo Meyerbeer, compozitor, pianist şi dirijor german (m. 1864)

 

– 1834: S-a născut pictorul spaniol Vicente Palmaroli González (m. 1896) – 190 de ani

 

– 1857, 5/17: S-a născut inginerul rus Konstantin Ţiolkovski; studii de aerodinamică şi astronautică; unul dintre fondatorii astronauticii (m. 1935)

 

– 1888: S-a născut Sir Sarvepalli Radhakrishnan, filosof şi om politic indian (între 1952 şi 1962 – vicepreşedinte, iar între 1962 şi 1967 – preşedinte al Indiei); membru de onoare străin al Academiei Române din 1956 (m. 1975)

 

– 1892: S-a născut Szigeti Jozsef, violonist maghiar, stabilit iniţial în Franţa (1938) şi apoi în SUA (1951) (m. 1973)

 

– 1905: S-a născut (la Budapesta, în familia unui industriaş evreu) romancierul şi jurnalistul britanic Arthur Koestler (m. 1983, s-a sinucis)

 

– 1908: S-a născut Josué de Castro, medic, sociolog şi economist brazilian; autorul celebrei lucrări „Geografia foamei” (1946), una dintr-o lungă serie de lucrări abordând probleme grave atât pentru ţara sa, cât şi pentru alte zone ale globului – sărăcia şi malnutriţia; preşedinte al FAO (1952-1956); ambasador al Braziliei la Naţiunile Unite, la Geneva (1962-1964); după lovitura de stat militară din martie 1964 se va stabili la Paris, unde va înfiinţa (1965) Centrul Internaţional pentru Dezvoltare (CID), al cărui preşedinte va fi până la sfârşitul vieţii (m. 1973)

 

– 1908, 5/18: S-a născut Viktor Ambarţumian, astronom şi astrofizician armean; a descoperit asociaţiile de stele, structura şi evoluţia acestora (m. 1996)

 

– 1912: S-a născut John Cage, compozitor şi pianist american; inventatorul „pianului preparat” (între ale cărui corzi sunt plasate obiecte din diferite materiale, care modifică sunetele); a introdus în muzică noţiunea de indeterminare, ideile hazardului şi creativităţii interpretului (m. 1992)

 

– 1914: S-a născut Nicanor Parra, poet, fizician, matematician și profesor chilian; definitoriu pentru întreaga creaţie a lui este volumul „Poeme şi antipoeme” (1954), care marchează trecerea de la poem la antipoem; a câștigat în 2011 prestigiosul Premiu Cervantes, considerat premiul Nobel al literaturii hispanice (m. 2018) – 110 ani

 

– 1920: S-a născut Jean Tordeur, scriitor, filolog şi publicist belgian; după 1958 a participat intens la construcţia europeană (ca secretar adjunct al Uniunii Capitalelor Comunităţilor Europene); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2010)

 

– 1922: S-a născut Radu Flora, lingvist şi dialectolog de marcă, respectiv lexilocog şi lexicograf, profesor universitar, istoric şi critic literar, scriitor, dramaturg, folclorist, autor de antologii, de manuale, cercetător al relaţiilor sârbo-române şi traducător român din Serbia; fondator şi preşedinte al Societăţii de Limba Română din Voivodina (1962), unul dintre iniţiatorii formării Catedrei de limbă şi literatură română la Universitatea din Novi Sad (1980); a făcut foarte mult pentru etnia română din Serbia atât în domeniul învăţământului, literaturii şi culturii, în general, cât şi în mod special în domeniul păstrării limbii române şi a cultivării limbii literare, respectiv în domeniul cercetărilor ştiinţifice (lingvistică, dialectologie, folcloristică) (m. 1989)

 

– 1925: S-a născut psihologul suedez David Magnusson; specialist în studiul personalităţii; contribuţii în psihometrie, precum şi în metodologia cercetării dezvoltării individului; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2017)

 

– 1928: S-a născut muzicianul şi compozitorul argentinian Jorge Milchberg, devenit celebru după ce a adaptat şi a înregistrat în anii 1960 „El Condor Pasa”, probabil cea mai cunoscută melodie andină din lume (m. 2022)

 

– 1939: S-a născut geneticianul japonez Susumu Tonegawa; a descoperit fenomenul reorganizării genelor anticorpilor; Premiul Nobel pentru medicină în 1987 – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut actriţa americană de film Raquel Welch (m. 2023)

 

– 1942: S-a născut Werner Herzog, regizor, producător și editor de film, scenarist, actor și scriitor german; considerat „unul dintre cei mai importanți cineaști și autori de cinema” și „una dintre cele mai semnificative personalități din Noua Cinematografie germană”

 

– 1946: S-a născut (în Zanzibar) Freddie Mercury (pe numele adevărat Farrokh Bulsara), cântăreţ, compozitor şi textier britanic; lider al formaţiei de muzică rock „Queen” (m. 1991)

 

– 1950: S-a născut caricaturista americană Cathy Guisewite, cunoscută autoare de benzi desenate

 

– 1987: A murit Wolfgang Fortner, compozitor, dirijor şi pedagog german (n. 1907)

 

– 1997: A murit Sir Georg Solti, dirijor şi pianist englez de origine maghiară; dirijorul Orchestrei Simfonice din Chicago, timp de 22 de ani; este artistul cu cele mai multe premii Grammy câștigate într-o viață – 31 din 74 de nominalizări (n. 1912)

 

– 2011: A murit tenorul italian Salvatore Licitra (n. 1958)

 

– 2015: A murit Setsuko Hara (numele real: Masae Aida), actriţă japoneză de renume internaţional (n. 1920)

 

– 2017: A murit fizicianul și profesorul american de origine olandeză Nicolaas Bloembergen; lucrări în domeniile rezonanței nucleare și electronicii paramagnetice, electronicii cuantice, opticii neliniare și spectroscopiei laser; Premiul Nobel pentru fizică în 1981, împreună cu americanul Arthur Schaalow şi suedezul Kai M. Siegbahn, pentru studiile lor spectroscopice (considerate revoluţionare) privind interacţiunea dintre radiaţia electromagnetică şi materie (n. 1920)

 

– 2020: A murit Jiří Menzel, regizor de film și teatru, actor și scenarist ceh; unul dintre reprezentanţii „Noului Val” din cinematografia cehoslovacă a anilor 1960 (n. 1938)

 

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 10 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 10 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 10 noiembrie * Sunt marcați 580 de ani (1444) de când avea loc Bătălia de la Varna (Bulgaria), cruciadă...

Calendarul zilei – 10 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 9 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 9 noiembrie * Acum 694 de ani (1330), între 9 şi 12 noiembrie, a avut loc lupta de la locul numit „Posada”...

Calendarul zilei – 9 noiembrie