AUDIO | În ce condiții se mai pot debranșa constănțenii de la sistemul centralizat
Publicat de Doina Sirbu, 4 septembrie 2024, 06:35
Unii locuitori ai municipiului Constanța ne-au semnalat faptul că societatea Termoficare ar interzice efectuarea debranșărilor de la sistemul centralizat. Este cunoscut că, de anul acesta, societatea nu mai publică pe site-ul instituției condițiile necesare pentru întocmirea dosarului de debranșare, dar acestea pot fi depuse în continuare și sunt analizate la fel ca până acum, contra cost.
Rețeaua de termoficare din municipiul Constanța mai numără în prezent între 130.000 și 150.000 de abonați, beneficiari cu contract și fără, după cum spune directorul general al societății Termoficare, Liviu Popa.
În 9 septembrie 2024 va începe umplerea instalațiilor de transport a agentului termic în municipiul Constanța și nu se mai pot face debranșări de la rețea. Anul acesta, în premieră, niciun dosar nu a fost aprobat. Explicația poate fi găsită în lege, spune Liviu Popa:
“Legislația nu mai obligă operatorul să pună la dispoziția petentului un set de documente. Celor care ne solicită să le dăm informații, vă spun că eu nu consiliez pentru deconectare, pentru că eu nu am niciun interes să-l consiliez să se deconecteze. Cine are nevoie… să-și angajeze avocat, să studieze legislația și să depună documentația legală prevăzută.”
Pentru locuitorii municipiului Constanța, care se întreabă dacă au fost interzise debranșările de la sistemul centralizat, răspunsul simplu este că nu, iar răspunsul complet este că nu a fost niciun dosar aprobat, deoarece nu au fost respectate toate cerințele.
LIVIU POPA, director Termoficare: “Nu există depusă nicio solicitare care să îndeplinească cerințele legale. (…) Până când începem umplerea instalațiilor premergătoare probelor la rece și acest lucru se va produce în 9 septembrie”.
În acest caz, ce soluții au la îndemână cei care vor să se debranșeze de la sistemul centralizat?
“Într-o astfel de situație, ar trebui să existe un mediator, iar acel mediator ar trebui să fie Primăria. Dar să spunem că nici treaba asta nu se va întâmpla, din păcate, singura abordare este în instanță, la nivelul unui grup de persoane, al unei asociații de proprietari, la nivelul unei persoane individuale. Există o vorbă… <dragoste cu sila nu se poate>, la fel, nici furnizare cu sila nu se poate”, spune președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.
O directivă europeană, care interzice utilizarea centralelor pe gaz la bloc, începând din anul 2040, le dă fiori românilor care tocmai și-au montat centrale noi. Stați liniștiți, nimeni nu va intra în apartamentele românilor, ca să le închidă centralele pe gaz, cel puțin nu înainte să le ofere o alternativă mai ieftină, precizează președintele Asociației Energia Inteligentă.
Dumitru Chisăliță: “Există o variantă ca, într-adevăr, centralele pe gaz să fie înlocuite, dar, ca lucrurile să se și întâmple, am nevoie de câteva elemente importante. Trebuie să am acea resursă alternativă disponibilă, să fie disponibilă și să fie mai ieftină, pentru că nimeni nu o să accepte să schimbe o resursă cu o altă resursă, care este mai scumpă. În momentul în care agentul termic este mai ieftin cu 10 – 15% decât gazul natural, să știți că oamenii o să ceară singuri să se racordeze”.
Să revenim la sursa problemei de fapt: nemulțumirea abonaților Termoficare, lipsiți adesea de apă caldă și căldură. Pentru ei, directorul societății vine cu o veste bună, primele etape din programul de înlocuire a rețelelor de distribuție a agentului termic s-au încheiat cu succes, iar municipalitatea a început construirea unei noi surse de încălzire pe bază de cogenerare.
“Mai este un proiect mare în municipiul Constanța, cel de construire a unei noi surse, care va lucra în cogenerare. Zilele trecute au sosit primele cazane de apă fierbinte la CET Palas. Termenul de finalizare a lucrărilor pentru noua sursă de producere în cogenerare este 30 iunie 2026, dar deja din toamna aceasta calitatea serviciului va fi foarte mult îmbunătățită, pentru că mare parte din rețeaua de transport a agentului primar a fost modernizată.”
Redactor: Cristina Ghelasie / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: pexels.com