TULCEA: Conferința Națională și Târgul dedicat Punctelor Gastronomice Locale, în deschiderea Festivalului Ivan Patzaichin – Rowmania
Publicat de Adina Sîrbu, 3 septembrie 2024, 19:13
Ediția a XIII-a a Festivalului Ivan Patzaichin – Rowmania se desfășoară între 6 și 10 septembrie, la Tulcea, la Mila 23 și pe traseul de ecoturism care le unește, „Delta lui Ivan”.
Timp de două zile, pe 6 și 7 septembrie 2024, la Tulcea, în contextul Festivalului Ivan Patzaichin (realizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, unul dintre inițiatorii conceptului de PGL), se desfășoară o amplă manifestare dedicată consolidării Punctelor Gastronomice Locale din România.
Vineri, în intervalul orar 11.00 – 16.30, se desfășoară Conferința Națională a Punctelor Gastronomice Locale din România, la Satul Pescăresc.
Cea de a doua ediție a conferinței naționale a PGL pune pe agenda publică importanța actului culinar ca formator de cultură, păstrător de tradiție, adaptabil și ancorat în contemporaneitate, liant intercultural și generator de bunăstare. Participanții la conferință vor fi stakeholderii importanți ai domeniului, respectiv: reprezentanți ai autorităților locale și centrale, cu atribuții în activitatea sau/și înființarea PGL; PGL existente și cei ce doresc să înființeze PGL noi; experți în gastronomie (inclusiv gastronomie tradițională și rurală), lideri de opinie, operatori de turism, cercetători și practicieni în istorie socială, dezvoltare locală, turism, construcție comunitară și consolidare de rețele, reprezentanți ai presei și influenceri online.
Sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 22.00, se desfășoară Târgul Ivan Patzaichin al Punctelor Gastronomice Locale, pe Faleza Ivan Patzaichin din Tulcea.
Peste 15 PGL-uri vor aduce mai aproape de tulceni și de vizitatorii târgului bucătăria tradițională, cu produse naturale și ingrediente sănătoase, preparate după rețete tradiționale sau de familie.
Cele două evenimente sunt organizate de AIPM 23 și Asociația Gastro Local, și au loc sub egida festivalului Ivan Patzaichin, organizat de AIPM 23, împreună cu CJ Tulcea și Primăria Tulcea, cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, al Organizaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Municipiul Tulcea și al Complexului Național Muzeal Astra Sibiu.
***
Festivalul Ivan Patzaichin – Rowmania este un eveniment anual ce se desfășoară la Tulcea, dedicat onorării memoriei multiplului campion olimpic, mondial și european, Ivan Patzaichin. Organizat pentru prima dată în 2011 împreună cu Ivan, sub numele de RowmaniaFEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle, Festivalul a preluat numele lui Ivan Patzaichin la ediția din 2022.
Festivalul promovează protejarea naturii, a patrimoniului hidrografic și a biodiversității, educarea copiilor și adulților privind valoarea capitalului natural și cultural. Susține principiile sustenabilității și turismului responsabil, evidențiază beneficiile mișcării în aer liber și a sporturilor pe apă, încurajează comunitățile să își valorifice atuurile și multiculturalitatea.
Și ediția din acest an a festivalului aduce pe agenda Tulcei și în inima Deltei, la Mila 23, evenimente noi și cu tradiție organizate de echipa Rowmania: Caravana Apele Unite ale României, Descoperă Rowmania, ateliere de educație, seri de Rock`n`Row, conferințe și discuții privind dezvoltarea durabilă a orașului Tulcea și a Deltei Dunării, dezbaterea Seara lui Ivan și proiecția filmului documentar artistic „IVAN – Omul cu rădăcini în ape”.
În 8-10 septembrie, Caravana Apele Unite ale României va călători lent pe apă, prin canalele Deltei Dunării, pe traseul de ecoturism „Delta lui Ivan”, urmând a se încheia la Mila 23, cu evenimentele organizate la Muzeul Ivan Patzaichin – centru de inovare comunitară.
Intrarea la festival este gratuită.
Redactor: Adina Sîrbu