Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA/FOTO: Căpriță salvată de pompieri dintr-o fântână

TULCEA/FOTO: Căpriță salvată de pompieri dintr-o fântână

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 august 2024, 16:46

În cursul acestei zile, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, un bărbat din orașul Babadag, județul Tulcea, cerea ajutorul pompierilor tulceni pentru a salva un animal căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 20 de metri, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea.

La locul solicitării a ajuns într-un timp operativ un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Babadag, iar după recunoașterea efectuată au constatat că este vorba de o căpriță care, după ce s-a urcat pe capacul unei fântâni din curtea fermei, s-a prăbușit aproximativ 15 metri.

Pentru că accesul în puț era unul dificil, iar pe fundul acestuia exista riscul de a fi gaze nocive, a fost solicitată și echipa de alpiniști din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.

La aproximativ 20 de minute de la crearea dispozitivului de salvare din medii ostile, animalul a fost extras în siguranță la suprafață. Din fericire, căprița nu a suferit leziuni, drept dovadă imediat ce a fost eliberată de salvatori aceasta a mers direct să mănânce.

Imediat după, a fost extras și salvatorul, domnul plt. adj. Daniel SCRIBAN, același salvator care, în luna iulie a extras în viață, dintr-o fântână adâncă de 30 de metri, un bărbat din localitatea Cataloi, jud. Tulcea.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Recomandari de la ISU Dobrogea pentru slujba de Înviere
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 09:40

Recomandari de la ISU Dobrogea pentru slujba de Înviere

Anul acesta toţi creştinii sărbătoresc Paştele la aceeaşi dată – 20 aprilie. La Constanța, Lumina Sfântă va fi adusă de pe mare, ca...

Recomandari de la ISU Dobrogea pentru slujba de Înviere
CJC, Consiliul Judetean Constanta - foto - facebook CJC
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 08:39

AUDIO | CJC a adoptat un proiect ce vizează Spitalul Județean Constanța

Un prim pas pentru ca Spitalul de Urgență Constanța să-și recapete spațiile privatizate! Consiliul Județean Constanța a adoptat un proiect de...

AUDIO | CJC a adoptat un proiect ce vizează Spitalul Județean Constanța
Biserica, Parohia Sfanta Cuvioasa Parascheva Daeni – foto - facebook
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 07:21

AUDIO | Obiceiuri tradiționale în Dobrogea, în Săptămâna Mare

În Săptămâna Mare, în bisericile ortodoxe se oficiază deniile, slujbele de priveghere, așteptate cu mult interes, de către credincioși. Dar...

AUDIO | Obiceiuri tradiționale în Dobrogea, în Săptămâna Mare
Ministrul Energiei: Nu există risc de black-out în România
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 21:26

Ministrul Energiei: Nu există risc de black-out în România

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale, chiar dacă în...

Ministrul Energiei: Nu există risc de black-out în România
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 20:44

CSM se opune modificării legislației privind pensionarea magistraților

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraților, aflat în dezbaterea Camerei Deputaților, a primit aviz negativ din partea...

CSM se opune modificării legislației privind pensionarea magistraților
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 20:18

AUDIO | Invitație în Grădina de la Gară

Cine trece prin zona Gării Constanța, pe bulevardul Ferdinand, are ocazia să admire grădina din fața blocului R2, opera lui Cosmin Popescu, unul...

AUDIO | Invitație în Grădina de la Gară
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 19:53

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ

Guvernul a aprobat mecanismul prin care vor fi acordate voucherele de vacanţă în acest an, când beneficiarii trebuie să contribuie cu jumătate...

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 19:40

Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști

În perioada 18 – 21 aprilie a.c., în contextul minivacanţei ocazionată de Sărbătorilor Pascale, peste 160 de jandarmi din cadrul...

Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști