Valul de căldură persistă în Dobrogea și pe litoral
Publicat de Adina Sîrbu, 19 august 2024, 05:43
Căldura sufocantă persistă şi săptămâna aceasta, în aproape toată țara, majoritatea regiunilor aflându-se, astăzi, sub coduri galben, portocaliu și roșu de temperaturi ce vor atinge 39 de grade în vest.
Va fi cod galben de caniculă în jumătatea centrală și estică a țării, inclusiv în partea continentală a județelor Constanța și Tulcea, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile vor fi cuprinse în general între 35 și 36 de grade.
În Dobrogea, până la jumătatea săptămânii, cerul va fi predominant senin, soarele va încălzi atmosfera până la valori maxime între 29 și 37 de grade, cele mai scăzute fiind în Deltă, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între 19 și 23 de grade.
Pe litoral, temperaturile cresc în următoarele zile, de la 30 la 32 de grade, pentru joi fiind anunțată o maximă de 35 de grade Celsius.
Apa mării se menține perfectă pentru îmbăiere, cu 26 de grade la Mamaia și 27 de grade Celsius în sudul litoralului, la Vama Veche.
Redactor: Adina Sîrbu