O nouă sesiune de înscrieri în programul „Rabla Plus” începe astăzi, la ora 10.00
Publicat de Adina Sîrbu, 19 august 2024, 08:37
O nouă sesiune de înscriere în programul de înnoire a parcului naţional auto „Rabla Plus”, pentru persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice, începe astăzi, la ora 10.00.
Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu, solicitanţii beneficiază de ecotichet la cumpărarea unui autovehicul nou, în schimbul predării a cel mult 2 care să aibă o vechime mai mare de 6 ani de la data fabricaţiei.
Valoarea ecotichetului, indiferent de numărul de unităţi predate spre casare, este de 25.500 de lei la achiziţionarea unei maşini pur electrice şi de 13.000 de lei pentru una hibrid plug-in sau pentru o motocicletă electrică.
Ecotichetul de care beneficiază instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale valorează 120.000 de lei, dar ele nu sunt obligate să predea spre casare o maşină uzată.
Sursă: RRA/ Redactor: Adina Sîrbu