Premierul Marcel Ciolacu: Situația de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, extrem de gravă

Publicat de Adina Sîrbu, 8 august 2024, 14:36
Cele două doctoriţe reţinute în cazul deceselor suspecte de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” vor fi duse, astăzi, la Tribunalul Bucuresti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar asistenta acuzată de mărturie mincinoasă în formă continuată a fost plasată sub control judiciar.
Între timp, procurorii au venit cu noi precizări în legătură cu decesul pacientului care a făcut stop cardiorespirator după reducerea dozei de noradrenalină.
Parchetul susţine că, înainte ca medicii să-i scadă pentru a doua oară doza, starea pacientului se îmbunătăţise.
Directorul medical și managerul unității medicale și-au dat demisia, așa cum a cerut ministrul Sănătății, dar situaţia de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti s-a complicat astăzi, după ce medicii de Anestezie şi Terapie Intensivă au intrat în grevă spontană, refuzând să administreze anestezic pacienţilor cronici şi care erau programaţi pentru intervenţii.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a încercat să deblocheze situaţia, mai ales că medicii anestezişti ameninţă cu demisia, ceea ce ar însemna un blocaj pentru spital.
El a explicat că acuzaţiile procurorilor şi reţinerea celor doi medici pentru omor calificat au creat neîncredere în rândul populaţiei şi a precizat că va discuta cu doctorii din spital pentru a-i convinge că activitatea medicală trebuie să continue.
„Este o situaţie fără precedent. Noi trebuie să ne asigurăm că activitatea medicală la Spitalul Pantelimon va continua. Vreau să discut cu şefii secţiilor din Spitalul Pantelimon, cu medicii de la secţia de Terapie Intensivă şi să găsim împreună o soluţie. Presiunea publică de blamare a corpului medical in corpore nu cred că este un răspuns care trebuie să-l încurajăm. Cine este vinovat să plătească. Mi se pare absolut incredibil ceea ce s-a întâmplat, dacă s-a întâmplat aşa, pentru că discutăm până la urmă, în momentul de faţă, de o anchetă penală în curs. Mie mi se pare esenţial să asigurăm funcţionalitatea spitalului şi să respectăm corpul medical care îşi face datoria”, a spus ministrul Sănătății.
La rândul său, premierul Marcel Ciolacu, aflat la Constanța, a declarat că situaţia de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” este foarte gravă, pentru că este vorba despre omor premeditat, amintind că, în urma unui control, Colegiul Medicilor a spus că „nu se întâmplă nimic”.
„N-am crezut că se poate întâmpla aşa ceva în realitate, pentru că noi vorbim de nişte medici care trebuie să salveze vieţi, nu să omoare oameni, mai ales că nu vorbim de un omor accidental sau de malpraxis, vorbim totuşi de omor premeditat, lucru foarte grav. Ce am văzut eu, ca şi desfăşurare a evenimentelor – anumite lucruri au fost sesizate mai demult, mi se pare că din aprilie, s-a trimis un control administrativ, să se vadă administrativ cheltuielile şi dacă procedurile sunt respectate, pentru că în primul rând acesta este atributul Ministerului Sănătăţii. Pe urmă am văzut că a fost un control de la Colegiul Medicilor, care au spus că nu se întâmplă nimic”, a declarat primul ministru, la Constanţa, exprimându-și totodată convingerea că se va afla întreagul adevăr.
Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor calificat, după ce, în aprilie, au primit o sesizare de la o asistentă medicală a spitalului legat de decesul a 17 pacienţi în perioada 4 – 7 aprilie în secţia ATI. Ea acuza medicii că reduc voluntar dozele de noradrenalină, un medicament utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.
Sursă: RRA/ Redactor: Adina Sîrbu