CONSTANȚA: Avarie RAJA pe bulevardul Aurel Vlaicu
Publicat de Adina Sîrbu, 1 august 2024, 13:18
Astăzi, 01 august 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 de mm, de pe b-dul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 13.30 – 18.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe b-dul Aurel Vlaicu, tronsonul delimitat de str. Caraiman și Liliacului, zona Viile Noi, cu centrele comerciale Kaufland și Doraly, precum și cei arondați punctelor termice 189 și 195.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp – transmit reprezentanții RAJA.
Redactor: Adina Sîrbu