Benzina și motorina s-au scumpit din nou
Publicat de Adina Sîrbu, 28 iulie 2024, 09:00
Preţul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu peste 5 % comparativ cu luna trecută, în timp ce în aceeaşi perioadă preţul mediu al unui litru de motorină a crescut cu 4,7%.
La Constanța, un litru de benzină standard se comercializează cu preţuri cuprinse între 7,45 de lei şi 7,54 de lei, iar un litru de motorină standard costă la pompă între 7,53 de lei şi 7,61 de lei.
Prețurile sunt mai mari decât în Capitală, unde benzina standard costă între 7,35 de lei şi 7,49 de lei, iar motorina standard, între 7,44 de lei şi 7,57 de lei.
În această perioadă, România se află pe locul trei în Uniunea Europeană în topul ţărilor cu cea mai ieftină benzină, după Bulgaria şi Malta, şi pe locul patru în ceea ce priveşte cel mai mic preţ la motorină, după Bulgaria, Lituania şi Malta.
Sursă: RRA/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay