Ascultă Radio România Constanța Live

Cod galben de vreme instabilă în peste trei sferturi din ţară, până vineri dimineaţa

Cod galben de vreme instabilă în peste trei sferturi din ţară, până vineri dimineaţa

Publicat de Doina Sirbu, 18 iulie 2024, 09:38

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până vineri dimineaţa, în peste trei sferturi din ţară.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 iulie, ora 10:00 – 19 iulie, ora 2:00, la munte şi în regiunile Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania şi, local, în Dobrogea şi în Maramureş, vor fi intensificări ale vântului şi vijelii (rafale în general de 55 – 70 km/h), grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor ajunge la 20 – 25 l/mp, izolat la peste 40 – 50 l/mp.

ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: meteoromania.ro

CONSTANȚA: Copiii au primit sfaturi de la polițiști
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 15:42

CONSTANȚA: Copiii au primit sfaturi de la polițiști

Polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat astăzi, 19 aprilie, o acțiune în zona...

CONSTANȚA: Copiii au primit sfaturi de la polițiști
INSP recomandă evitarea exceselor culinare de Paște: „Moderaţia este cheia sănătăţii”
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 15:27

INSP recomandă evitarea exceselor culinare de Paște: „Moderaţia este cheia sănătăţii”

Specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică au transmis mai multe recomandări în contextul apropierii Paștelui, printre care se...

INSP recomandă evitarea exceselor culinare de Paște: „Moderaţia este cheia sănătăţii”
Eva, o fetiță de 4 ani, a primit o vizită surpriză din partea polițiștilor constănțeni
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 15:11

Eva, o fetiță de 4 ani, a primit o vizită surpriză din partea polițiștilor constănțeni

Eva împlinește astăzi 4 ani, iar în curând va fi supusă unei intervenții chirurgicale, motiv pentru care polițiștii constănțeni s-au...

Eva, o fetiță de 4 ani, a primit o vizită surpriză din partea polițiștilor constănțeni
AUDIO | “Cusături dobrogene” la “Șezătoarea Basarabiei”
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 14:33

AUDIO | “Cusături dobrogene” la “Șezătoarea Basarabiei”

Un grup de doamne pasionate de cusutul iilor în stil tradițional, membre ale comunitații “Cusături dobrogene” a ajuns la Chișinău, la...

AUDIO | “Cusături dobrogene” la “Șezătoarea Basarabiei”
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 13:57

AUDIO | Starețul Teotim, ctitorul Mănăstirii din Murfatlar: „Dacă nu pui suflet, nimic nu dăinuiește”

„Dacă nu pui suflet, nimic nu dăinuiește!”, „Unde pui suflet, Dumnezeu pune har”, spune starețul Teotim, cel care în 1989, pleca de...

AUDIO | Starețul Teotim, ctitorul Mănăstirii din Murfatlar: „Dacă nu pui suflet, nimic nu dăinuiește”
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 13:52

SATU NOU: O casă a fost cuprinsă de foc

ISU Dobrogea a intervenit  în Satu Nou, pe strada Mărului nr. 2, după ce o casă a fost cuprinsă de foc. La fața locului s-a deplasat...

SATU NOU: O casă a fost cuprinsă de foc
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 12:54

Județul CONSTANȚA: Acțiuni desfășurate de polițiști

La data de 18 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au desfășurat acțiuni, cu forțe mărite, pentru menținerea...

Județul CONSTANȚA: Acțiuni desfășurate de polițiști
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 12:49

AUDIO | Expoziții temporare la Muzeul de Artă Populară din Constanța

La Muzeul de Artă Populară din Constanța se simte mireasma sărbătorilor de Paște, chiar și solemnitatea acestora. Icoanele vechi pe sticlă...

AUDIO | Expoziții temporare la Muzeul de Artă Populară din Constanța