Tinerii care au plecat de la „Beach, Please!”, nevoiți să aștepte trenul în plin soare în Halta Costinești
Publicat de Adina Sîrbu, 15 iulie 2024, 18:19
La finalul celor 5 zile de festival de la Costinești, sute de tineri s-au adunat pe peronul Haltei Costinești – Tabără, pentru a lua trenul către casă.
Aceștia au fost nevoiți să aștepte sosirea trenului în soarele arzător, fără pic de umbră și grupuri sanitare.
Într-un comunicat de presă, CFR SA își cere scuze călătorilor și explică motivele pentru care s-a ajuns în această situație:
Regretăm situația semnalată de dumneavoastră și transmitem scuze întregului grup de călători, care este nevoit, în această perioadă cu temperaturi ridicate, să aștepte sosirea trenului în aer liber, pe un peron fără copertină.
După cum am informat în luna mai a acestui an, atât Halta Costinești – Tabără, dar și Neptun, au intrat în programul de modernizare, contractele fiind semnate în data de 15 mai a acestui an. Ambele obiective feroviare au, din acest an, finanțare asigurată, pentru modernizare, din fonduri nerambursabile prin Programul Transporturi.
Asocierea de firme românești, cu care am semnat contractele de modernizare, au termen de implementare a contractului de 12 luni, din care 4 luni pentru elaborarea proiectului tehnic și 8 luni pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor.
Ne dorim ca această asociere de firme românești să reușescă finalizarea lucrărilor conform termenului din contract, iar din sezonul estival viitor să le putem oferi călătorilor condiții mai bune pentru așteptarea trenurilor, se arată în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan.
Redactor: Adina Sîrbu