CONSTANŢA: De astăzi se reiau activitățile de echitație în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii
Publicat de Doina Sirbu, 15 iulie 2024, 09:18
De luni, 15 iulie, se reiau activitățile de echitație în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, care sunt suspendate în acest moment din motive tehnice, anunţă conducerea muzeului.
La Delfinariu, demonstrațiile cu delfini sunt programate de 3 ori pe zi, de luni până duminică, la orele 11:00, 15:00 și 17:00.
Și Corul Madrigal ajunge vara aceasta la Delfinariu, între 15 și 17 august, în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului, eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța.
“Un matineu pe data de 16 august va avea loc la Delfinariu, unde sunetele pe care aceste mamifere le pot emite, vor însoți sunetul Madrigalului. Trebuie să vă spun că experimentul de anul trecut a demonstrat cum definii sunt atrași numai de anumite sunete. Anumite sunete îi liniştesc, anumite sunete îi agită”, spune managerul Corului, Emil Pantelimon.
Redactor: Gabriel Afuz / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța