Echipa națională de rugby 7s va participa între 12 -14 iulie la cea de-a doua etapă și ultima, a Rugby Europe Sevens Trophy Series, care va avea loc la Budapesta.
Pentru acest turneu, staff-ul tehnic a convocat în pregătire la Complexul Olimpic „Sydney 2000” de la Izvorani, 14 jucători, printre care se află și trei de la CSM Constanța.
Aceștia sunt: Răzvan Călin, Marian Muntianu și Ionuț Alexandru Sava, toți cu evoluții foarte bune la echipa de club.
În prima etapă a competiției, care a avut loc la Zagreb în luna iunie, reprezentativa României a ocupat locul al șaselea.