Ascultă Radio România Constanța Live

SEAS 2024 începe, vineri, la Constanța. Programul (provizoriu) al ediției a III-a

SEAS 2024 începe, vineri, la Constanța. Programul (provizoriu) al ediției a III-a

Publicat de Adina Sîrbu, 10 iulie 2024, 14:21

Teatrul de Stat Constanța organizează, în perioada iulie – septembrie, Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, ediția a treia, al cărei finanțator este Consiliul Județean Constanța, iar partener principal – Primăria Constanța.  

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului SEAS 2024 – conectare prin artă, începe vineri, la Constanța, iar până pe 8 septembrie, în 7 locuri din oraș, localnicii și turiștii se vor bucura de aproximativ 40 de evenimente culturale – piese de teatru, musicaluri, concerte, operă comică şi balet.

Una dintre noutățile ediției o reprezință spectacolele pentru persoanele cu deficiențe de auz, a declarat directorul Teatrului de Stat Constanța, regizorul Erwin Șimșensohn:

O serie de spectacole vor fi accesibilizate pentru persoane cu handicap. Chiar spectacolul din deschidere, „Ultima Oră”, cel de vineri, pentru prima dată în teatrul românesc, va fi tradus de doi traducători simultan. Practic, replicile vor fi spuse în limbajul semnelor române. Și avem grup organizat de surdo-muți care vor putea să beneficieze de spectacole de teatru.

Potrivit unui comunicat, spectacolele sunt programate la Teatrul de vară Soveja, la Grădina de vară Tomis, la Casa de cultură, în sala Ovidiu a Hotelului Continental Forum, la sala Club SNC, la BCR Youth Hub de pe faleză și în Parcul Gării, unul dintre obiectivele stagiunii fiind de a activa cultural cât mai multe spații din oraș.

În cadrul SEAS, publicul constănțean și turiștii veniți la mare au ocazia să vadă unele dintre cele mai bune spectacole de teatru și concerte produse în România, dar și spectacole invitate din afara țării.

SEAS devine de la an la an un eveniment cultural major al întregii comunități constănțene. SEAS a reușit o mobilizare fără precedent a tinerilor din Constanța, elevi și studenți, programul de voluntariat având, de la an la an, o creștere impresionantă. Dacă anul trecut au fost aproximativ 50 de voluntari, în 2024 numărul celor înscriși a ajuns la aproape 200.

În plus, din ce în ce mai mulți reprezentanți ai comunității oamenilor de afaceri doresc să sprijine SEAS, fie ca parteneri HoReCa, oferind vinul festivalului sau discounturi spectatorilor care arată un bilet la teatru, fie prin punerea la dispoziție a unor spații de joc și de organizare, fie ca partener de mobilitate, oferind autoturisme spre folosire în organizarea stagiunii sau prin punerea la dispoziție a unor spații pentru promovarea evenimentelor.

Iată programul (provizoriu) al stagiunii:

Vineri, 12 iulie 2024, ora 20.00, la Casa de cultură, Teatrul Nottara București prezintă spectacolul „ULTIMA ORĂ” de Mihail Sebastian, regia Erwin Șimșensohn.

Cunoscuta piesă a lui Mihail Sebastian, într-o montare ingenioasă, ce păstrează toată savoarea replicilor și dezvăluie cu mult umor publicului contemporan conflictul mereu actual între lipsa de scrupule, duplicitatea politicienilor și idealismul intelectualului dedicat operei sale.

Sâmbătă, 13 iulie 2024, ora 21.00, la Grădina Tomis, Teatrul Nottara București prezintă spectacolul „CANCUN” de Jordi Galceran, regia Felix Alexa.

Ceea ce trebuia să fie o vacanță relaxantă în faimoasa stațiune Cancun se transformă pentru cuplurile Reme – Vicente și Laura – Pablo, căsătoriți și prieteni de douăzeci și cinci de ani, într-un moment al adevărurilor nespuse și al dorințelor secrete, într-un joc al lui „ce-ar fi fost dacă…”.

Vineri, 19 iulie 2024, ora 21.00, la Grădina Tomis, Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroșani prezintă „AVARUL” de Moliere, regia MC Ranin.

Faimoasa poveste a zgârcitului pedepsit de cei din jur pentru lipsa sa de omenie este spusă în acest spectacol într-o formă dansată și parodică.

Sâmbătă, 20 iulie 2024, ora 21.00, la Grădina Tomis, Irina Sârbu Band prezintă „CLASIC E FANTASTIC – LECȚIA DE JAZZ” un concert interactiv gândit de Irina Sârbu.

Cunoscuta și îndrăgita interpretă de jazz, Irina Sârbu, propune – alături de invitații ei – un dialog permanent cu publicul, în care fiecare informație „didactică” este pe loc transpusă în practică. Abordând un repertoriu variat – piese standard de jazz, ritmuri de samba, blues, cântece pentru copii etc. – muzicienii de pe scenă demonstrează că se poate face jazz pe orice melodie. A face jazz devine o joacă de copii, plină de satisfacții profunde și imediate, iar amintirea unei experiențe ca cea pe care o oferă o astfel de Lecție de jazz rămâne de neuitat.

Duminică, 21 iulie 2024, ora 21.00, la Teatrul de vară Soveja, Ateneul Național din Iași prezintă „PRENUMELE” de Matthieu Delaporte și Alexandre de la Patelliere, regia Radu Ghilaș, cu actorul Marius Manole în rolul principal.

Spectacolul „Prenumele” este o comedie de situații bine conturate, care reușește să atingă anumite probleme sociale și politice, satirizând societatea contemporană. Subiectul gravitează în jurul prenumelui viitorului nou-născut, similar cu al unui personaj controversat din istorie și generează un adevărat conflict de familie.

Joi, 25 iulie 2024, ora 21.00, la Grădina Tomis, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani prezintă spectacolul „LA ACADEMIE” de Alexandra Felseghi, regia Andrei Măjeri.

Un spectacol care poate fi receptat ca o comedie pastorală, agrestă, bucolică, rustică sau rurală… Pe scurt, cu țărani. Dar poate fi, totodată, răsturnat spre o tragedie în desfășurare. Spre un iminent cataclism.

Marți, 30 iulie 2024, ora 20.00, la Casa de cultură, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” prezintă spectacolul „ARTĂ” de Yasmina Reza, regia Cristi Juncu.

Încercarea de a înţelege strania artă modernă şi ciudatele relaţii moderne de prietenie, aparent nişte lucruri distincte, dar câteodată foarte similare ca idee, reprezintă esenţa unei piese care s-a bucurat de la lansare de aprecierea unanimă a publicului şi criticii. Trei actori de primă mărime ai scenei românești sunt în distribuție: Șerban Pavlu, Vlad Zamfirescu și Gheorghe Ifrim.

Joi, 1 august 2024, ora 21.00, la Grădina Tomis, Teatrul de Stat Constanța prezintă spectacolul „LOGODNĂ RELATIVĂ” de Alan Ayckbourn, regia Iulian Enache.

Se dau: patru oameni, două cupluri interșanjabile, o sumedenie de confuzii, de încurcături ale căror consecințe sunt prelungite la maximum. Rezultă: o comedie clasică pentru întreaga familie. „Logodnă relativă” (titlul original Relatively Speaking) este o comedie care extrage haz și veselie din trădările căsniciei și relațiilor de iubire și mai ales din încurcăturile produse. Un patrulater conjugal ale cărui laturi variabile se înfățișează din unghiuri mereu surprinzătoare, pentru a oferi spectatorilor amuzament și o imagine optimistă și pozitivă, într-un mod paradoxal și, până la urmă, înțelept.

Vineri, 2 august 2024, ora 21.00, la Teatrul de vară Soveja, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați prezintă spectacolul „O REPETIȚIE MOLDOVENEASCĂ” de Costache Caragiali, regia Cristian Ban.

„În spectacolul gălățean, oamenii teatrului mai știu să se ia și la mișto. Să-și mai taxeze și propriile ipocrizii, în timp ce, just, semnalează nedreptățile cu care se confruntă. Teatrul ia la mișto teatrul, actorii iau la mișto actorii, moldovenii iau la mișto moldovenii. Și asta creează o stare de bine teribil de mișto.” – Mihai Brezeanu

Sâmbătă, 3 august 2024, ora 20.00, la Sala Club SNC, Teatrul Metropolis București prezintă spectacolul „THRILL ME” un musical de Stephen Dolginoff, regia Ionuț Grama & Dragoș Muscalu.

Povestea lui Leopold și a lui Loeb este un musical de cameră în două personaje, bazat pe o întâmplare adevărată care a zguduit Chicago-ul anilor 1920 și a inspirat mai multe piese de teatru și producții cinematografice. Tinerii de 19 ani Nathan Leopold și Richard Loeb, supradotați intelectual, par să aibă totul: provin din familii înstărite, sunt studenți la Drept și aspiră la cariere strălucite ca avocați. Dar, sub aparența perfecțiunii, fiecare ascunde câte o obsesie.

Duminică, 4 august 2024, ora 21.00, la Teatrul de vară Soveja, Teatrul „Regina Maria” Oradea prezintă spectacolul „PICIUL” de Pozsgai Zsolt, regia Halasi Imre.

Una dintre capodoperele cinematografiei mute realizate de Charlie Chaplin se transformă într-un musical plin de viață și emoționant. Spectacolul păstrează gag-urile specifice filmelor lui Chaplin și adaugă dinamismul umorului verbal și al teatrului muzical. „Piciul” se încadrează în mod special în așa-numita categorie „teatru de familie”, deoarece poate fi urmărit cu ușurință atât de către copiii începând cu grupa de vârstă școlară elementară, până la seniori… – Halasi Imre

Miercuri, 7 august 2024, ora 21.00, la Teatrul de vară Soveja, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă spectacolul „SCANDAL ÎN CULISE” de Michael Frayn, regia Andrei și Andreea Grosu.

Un spectacol incitant, care dezvăluie cu umor incisiv fragilitatea relațiilor interumane. Totul devine o catastrofă hilară, care sondează la vedere mecanismele teatrale, spre deliciul spectatorilor ce asistă la scandalul din culise.

Joi, 8 august 2024, ora 21.00, la Grădina Tomis, Cári Tibor Project prezintă concertul „FOLKTRONICA ORCHESTRA” regia Cári Tibor, muzica Cári Tibor.

Un concert cu intersecție efervescentă de ritmuri și armonii, o fuziune a groove-urilor moderne cu instrumentele electronice, clasice și tradiționale. O muzică inspirată din muzicile popoarelor balcanice și nu numai. Folktronica Orchestra este un concert de world music, în abordarea personală a compozitorului Tibor Cári, care pune laolaltă șase voci și zece instrumente.

Vineri, 9 august 2024, ora 21.00, la Teatrul de vară Soveja, Barcelona Flamenco Ballet din Spania prezintă spectacolul de flamenco „CARMEN” după Georges Bizet, de David Gutierrez.

Barcelona Flamenco Ballet este o companie de prestigiu, invitată la numeroase festivaluri internaționale. Deși participă de mai multă vreme la festivaluri din România, printre care cel de la Sibiu, acum, în cadrul SEAS, se va afla pentru prima dată la Constanța.

Barcelona Flamenco Ballet (BFB) abordează mitul nemuritor al lui Carmen într-o nouă interpretare a operei lui Bizet, depășind concepția tradițională, adaptând-o la realitatea societății contemporane. Muzica și baletul flamenco poartă amprenta distinctivă a lui David Gutierrez și plasează opera într-o nouă paradigmă a mitului universal și flamenco al secolului XXI. Chiar dacă timpul a trecut, Carmen își menține mesajul de libertate și curaj într-o societate a bărbaților, în care femeile încă luptă pentru drepturile lor. O femeie aflată în confruntarea cu o lume ostilă și violentă, din care nu supraviețuiește, dar exemplul ei rămâne pentru posteritate.

Sâmbătă, 10 august 2024, ora 21.00, la Grădina Tomis, Teatrul ,,Maria Filotti’’ Brăila prezintă spectacolul „CÂND APARE COPILUL” de Andre Roussin, regia: Laura Moldovan.

Venirea pe lume a unui copil este o responsabilitate care în familia Jacques generează o serie de conflicte, întrebări, încurcături comice, efervescente și intense. Textul lui Andre Roussin trece testul timpului prin abordarea unor subiecte extrem de actuale: legea privind sancționarea avorturilor, oportunismul politic, familia, iubirea, educația.

Duminică, 11 august 2024, ora 21.00, la Teatrul de vară Soveja, Teatrul ,Metropolis București prezintă spectacolul „30+” după Laura Cunningham, regia: Alexandru Bogdan.

„30+”, cu titlul original „Beautiful Bodies”, este o comedie despre șase femei, toate în vârstă de peste 30 de ani și toate dezamăgite, într-un fel sau altul, de cum arată viețile lor. Însă, ce le alină pe fiecare e prietenia celorlalte. Căci, atunci când nu ai o familie (sau când familia e sursa ta de nefericire), prietenii tăi sunt tot ce ai nevoie. Dana Rogoz, Corina Moise, Ana Covalciuc, Ioana Anastasia Anton, Florina Gleznea și Andreea Mateiu sunt cele șase talentate actrițe care își vor purta publicul printr-un carusel de emoții..

Miercuri, 14 august, joi, 15 august, vineri, 16 august, sâmbătă, 17 august, duminică, 18 august, câte patru reprezentații pe zi, în Sala Ovidiu a Hotelului Continental Forum, Opera Comică pentru Copii București prezintă PREMIERA spectacolului „BUBU LA MARE” de Andreea Soare și Irina Furdui,

Un spectacol senzorial, unic prin specificul său, pentru bebeluși între 0 și 3 ani și părinții lor. O călătorie muzicală multi-senzorială, într-un spațiu sigur pentru copii, cu un decor conceput special pentru a le oferi libertate de mișcare, un scenariu ce le dezvoltă inteligența emoțională și pune la dispoziția părinților un set de jocuri. Bubu este simbolul educației culturale timpurii și cel mai bun prieten al celor mici.

Joi, 15 august 2024, ora 19.00, la Casa de cultură, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași prezintă „ANTOLOGIA DISPARIȚIEI”, scenariu de Radu Afrim după proză feminină contemporană de Ștefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, regia Radu Afrim.

Laureat cu Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2023. „Spectacolul lui Radu Afrim e un amplu poem al momentelor ratate, al existențelor secționate, al disparițiilor de tot felul, al hăurilor care se cască tot mai neliniștitor, al vieților mici și al suferințelor bine pitite, dar nicicând vindecate, al singurătăților, al eșecurilor.”- Nicoleta Munteanu.

Vineri, 16 august 2024, ora 21.00, la Grădina Tomis, Teatrul Național  „Mihai Eminescu” Timișoara prezintă spectacolul „ADEVĂRUL” de Florian Zeller, regia Radu Iacoban.

„Adevărul” este de fapt o poveste despre minciună. Iar personajul principal, un mincinos într-o lume plină de mincinoși, este obsedat, desigur, de adevăr. „În ce măsură adevărul și minciuna sunt plasate la capetele opuse ale realității și câte nuanțe de gri încap între ele este o temă care creează disconfort. Dar Zeller mizează pe înțelepciunea hohotului de râs. Pe tălmăcirea ludică”. – Codruța Popov

Sâmbătă, 17 august 2024, ora 21.00, la Teatrul de vară Soveja, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești prezintă spectacolul „O IDEE GENIALĂ” de Sébastien Castro, regia Paul Chiribuță.

O comedie care propune o reflecție subtilă asupra relațiilor de cuplu. Aparținând genului bulevardier, aduce pe scenă încurcături, răsturnări de situație, confuzii, ciudățenii și stârnește hohote de râs.

Duminică, 18 august 2024, ora 21.00, la Grădina Tomis, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău prezintă spectacolul „O POVESTE SUPER FERICITĂ (DESPRE CUM E SĂ FII SUPER TRIST)” de Jon Brittain, regia Horia Suru.

„O poveste super fericită (despre cum e să fii super trist)” este un musical multipremiat, care explorează povestea emoționantă a Sarei Toma. Cu umor și sensibilitate, spectacolul dezvăluie realitatea complexă și tulburătoare a luptei cu depresia, care se ascunde adesea în spatele „măștilor fericite”. Prin muzică și dialoguri captivante, publicul este invitat să reflecteze asupra naturii efemere a fericirii și a complexității emoțiilor umane.

„Într-o societate în care fericirea pare a fi obiectivul suprem, povestea noastră explorează curajos și sincer aspecte mai puțin evidente ale existenței noastre – complexitatea tristeții, dar și celebrarea rezilienței și a puterii umane de a face față dificultăților.” – Horia Suru

Miercuri, 21 august 2024, ora 21.00, la Teatrul de vară Soveja, Opera Comică pentru Copii București prezintă spectacolul „ERUS ȘI VALEA IUBIRII”, după scriitorul constănțean Alec Blenche, dramatizarea, versurile și regia Ana Crăciun Lambru.

„Această nouă călătorie a lui Erus aduce multă iubire. În poveste este vorba despre înțelegerea iubirii, a ceea ce este ea cu adevărat, despre înțelegerea faptului că dacă nu ai iubire pentru tine, nu poți să dăruiești. E nevoie să dăruim celor din jur foarte multă iubire încă din copilărie. Totodată, dacă sunt printre noi oameni care nu au primit iubire niciodată, nu e prea târziu să le-o oferim și nici pentru ei s-o primească”. – Ana Crăciun Lambru

Joi, 22 august 2024, ora 21.00, la Teatrul de vară Soveja, Opera Comică pentru Copii București prezintă spectacolul „DON QUIJOTE” balet de Ludwig Minkus, adaptare după romanul lui Miguel de Cervantes, coregrafia, regia și adaptarea Cătălin Caracaş.

„Don Quijote” este o poveste de care ne apropiem mereu, la orice vârstă. De fiecare dată, întâlnirea cu ea este diferită, tot mai bogată în înțelesuri, deși mesajul rămâne, în esență, același. Varianta de spectacol pe care o propune Opera comică pentru Copii, este o construcție bazată pe baletul clasic, academic, prin folosirea celor mai cunoscute și îndrăgite fragmente din opera muzicală a lui Minkus.

Joi, 22 august 2024, ora 21.00, la Grădina Tomis, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău prezintă spectacolul „ALEGEREA DOMNULUI MACABEȚ” de dramaturgul constănțean, actor al Teatrului Național din Cluj, Cosmin Stănilă, regia Alexandru Cozub.

Blocul, o metaforă socială, conține tot ce găsim într-o comunitate umană: înșelătorie, manipulare, amantlâc. Actorii aduc în scenă parvenirea, căpătuiala ilicită, obsesia puterii. Oamenii își necinstesc locuința și existența printr-un trai lipsit de onestitate, moralitate și decență. Un spectacol dinamic, o reprezentație care te face să râzi în fața moravurilor noastre de două parale. „Eu cu cine votez”? Eu pe cine aleg? Eu cine sunt? – iată întrebările-cheie.

Vineri, 23 august 2024, ora 21.00, la Teatrul de vară Soveja, Opera Comică pentru Copii București prezintă spectacolul „DIRECTORUL DE TEATRU”  o adaptare a operei comice de W. A. Mozart, regia Cristian Mihăilescu.

Lucrarea este considerată o parodie a vanității cântăreților de operă, care se luptă pentru a avea un statut cât mai înalt și o plată pe măsură. Opera originală este destul scurtă, având aproximativ 35 de minute, însă regizorul Cristian Mihăilescu a venit cu o serie de completări ingenioase, care vor prelungi bucuria spectatorilor. Personajul central este un director de teatru, care, asistat de Buffo, cântărețul comic, organizează audiții pentru alcătuirea unei trupe de operă.

Sâmbătă, 24 august 2024, ora 20.00, la Casa de cultură, Teatrul Excelsior București prezintă spectacolul „PUNK ROCK” de Simon Stephens, regia Vlad Cristache.

Un grup de adolescenți aflați în pragul examenului de Bacalaureat se confruntă cu presiunea inerentă „intrării oficiale în viața de adult”. Sub aparenta jovialitate a vieții de liceu, dincolo de scenele de bullying și de flirturi nevinovate, ei resimt frustrarea, angoasa și nevoia de eliberare de sub exigențele familiei, ale societății ostile și ale sistemului educațional rigid. Muzica punk rock devine spațiul safe unde personajele pot exprima tot ceea ce nu pot spune în cuvinte.

Duminică, 25 august 2024, ora 20.00, la Casa de cultură, Teatrul Excelsior București prezintă spectacolul „DOUĂ ORE CU PAUZĂ”, scenariul și regia Gianina Cărbunariu.

Două ore cu pauză este un spectacol despre vulnerabilitatea sistemului de învățământ, cu povești adevărate, despre fragilitatea elevilor, dar și a profesorilor. Un spectacol vesel, pe o temă tristă, un spectacol tonic și actual pentru publicul de toate vârstele.

Miercuri, 28 august 2024, ora 20.00, la Casa de cultură, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova prezintă spectacolul „INIMĂ ȘI ALTE PREPARATE DIN CARNE” de Dan Coman, regia Radu Afrim.

Laureat al Premiului UNITER pentru cel mai bun spectacol, al anului 2020. Un spectacol metaforă despre viața în pandemie și dincolo de ea. „Despre dragoste și despre praful colorat care se alege din ea. Despre fluturele-labrador care se zbate în zadar la capătul realității. Despre umorul involuntar și singurătatea voluntară. Despre adevăr, tandrețe și sex. Despre copii, poezie și cafea. Despre corp și despre cum duce el greul…” – Dan Coman.

Joi, 29 august 2024, ora 20.00, la Sala Club SNC, Teatrul Apropo București prezintă spectacolul „NOVECENTO” de Alessandro Baricco, regia Daniel Simion.

Novecento, pianistul care nu va coborî vreodată de pe vasul transatlantic pe care s-a născut, va cânta doar „cu oceanul sub fund” și va avea o singură curiozitate legată de țărm: aceea de a vedea cum se simte oceanul de pe uscat. Piesa lui Baricco stă și la baza celebrului film al lui Tornatore, „The Legend of 1900”, cu Tim Roth în rolul principal. În versiunea scenică de la Teatrul Apropo, rolul principal este interpretat de Vlad Udrescu, actor de marcă al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.

Vineri, 30 august 2024, ora 20.00, la Casa de cultură, Teatrul  Național „I.L. Caragiale” București prezintă spectacolul „LA CÂȚIVA OAMENI DISTANȚĂ DE TINE” de Dan Coman, regia Radu Afrim, cu Marius Manole, Natalia Călin, Marius Bodochi, Mirela Oprișor ș.a.

Un spectacol despre apropierea dintre oameni. Despre distanțele dintre noi care cresc și descresc odată cu fiecare alegere, cu fiecare vis, cu fiecare nouă întâlnire. Un spectacol despre relațiile dintre părinți și copii, aflate în permanentă schimbare. Un spectacol care radiografiază una dintre cele mai dureroase realități ale zilelor noastre: migrația.

Duminică, 1 septembrie 2024, ora 20.00, la Teatrul de vară Soveja, Teatrul „Stela Popescu” București și Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale” Chișinău prezintă spectacolul „ESCU” de Tudor Mușatescu, regia Alexadru Grecu și Cristian Șofron, cu Pavel Bartoș în rolul principal.

…Escu” nu este doar o comedie interbelică cu parfum de epocă care continuă povestea familiei lui Spirache Necșulescu, eroii mai celebrei “Titanic Vals”, ci și o satiră biciuitoare a năravurilor politice de ieri și de azi… Avem în meniu șantajul, intriga de partid, traseismul, norocul prostului și nelipsita ațâțare erotică, în cantitatea necesară să condimenteze viața politică.

Joi, 5 septembrie 2024, ora 20.00, la Casa de cultură, Teatrul Municipal „Csíki Játékszín” din Miercurea Ciuc prezintă renumitul musical „SCRIPCARUL PE ACOPERIȘ” de Sheldon Harnick – Jerry Bock – Joseph Stein, regia Erwin Șimșensohn.

Renumitul musical „Scripcarul pe acoperiș” a fost jucat pe Broadway din 1964, și a devenit o piesă care revine din nou și nou pe scenele lumii întregi. Povestea piesei de succes este plasată în micul sat ucrainean Anatevka, la începutul anilor 1900 iar povestea, deseori tragicomică, alteori emoționantă prezintă cu splendoare o lume care se străduiește să găsească echilibrul dintre tradiție și modernitate, o temă extrem de actuală și astăzi.

Unul dintre cele mai populare musicaluri de pe Broadway „Scripcarul pe acoperiș” a fost montat și în multe teatre din România, care au exploatat cu succes la public frumusețea acestei povești dintr-o comunitate rurală evreiască.

Vineri, 6 septembrie 2024, ora 20.00, la Casa de cultură, „ONE MAN aproape SHOW”, cu Pavel Bartoș, scenariul Pavel Bartoș, o producție Comic Entertainment cu sprijinul Teatrului Odeon.

Un spectacol după un scenariu scris de Pavel Bartoș, care cuprinde în mare parte elemente autobiografice, tratate cu umor, poate prea mult umor, în care autoironia și sinceritatea sunt la ele acasă. Este un spectacol despre decizii bune sau nebune, despre greșeli sau ne-greșeli, despre iubire în toate formele ei, despre viață pur și simplu, mesajul fiind unul foarte clar: viața trebuie și merită trăită din plin!

Duminică, 8 septembrie 2024, ora 20.00, la Casa de cultură, Teatrul Național Târgu-Mureș prezintă spectacolul „IERBAR” de Simona Popescu și Radu Afrim după „Cartea plantelor și animalelor” de Simona Popescu, regia Radu Afrim.

O meditaţie poetică despre viaţă, având ca sursă de inspiraţie poezia însăşi, dar şi natura, spectacolul IERBAR prezintă o perspectivă inedită – filtrată prin sensibilitatea artistică inconfundabilă a lui Radu Afrim – asupra trecerii timpului într-un cadru în care coexistă cupluri tinere, cupluri de vârstă medie, dar şi cupluri în vârstă.

 

Tot în cadrul SEAS 2024 vor avea loc:

Festivalul KIMARO – la Poarta 1, Portul Constanța – 2, 3, 4 august

Concert Corul Național de Cameră MADRIGAL – „RITUALURI” – 15, 16, 17 august.

 

Urmează să fie programate:

„A DOUĂSPREZECEA NOAPTE” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban – Teatrul de Stat Constanța

„10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA” de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu – Teatrul de Stat Constanța

„SEASIDE STORIES”  scenariul și regia Radu Afrim – Teatrul de Stat Constanța

„MECIUL DE COMEDIE” regia Dragoș Muscalu – Teatrul de Stat Constanța

„CINE L-A UCIS PE TATA?” după Édouard Louis, regia Andrei Măjeri – Teatrul Metropolis București.

 

Biletele pentru toate evenimentele din cadrul SEAS pot fi achiziționate de la agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța, de la spațiile de joc, cu câteva ore înainte de reprezentații, sau online, pe platformele Mystage și Bilet.ro.

Sursă și foto: comunicat de presă TSC/ Redactor: Adina Sîrbu

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:03

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%

În județul Tulcea, prezența la vot, înregistrată la ora 15.00, a fost de 28,9%, iar în municipiul reședință, de 31,8%. Trei comune tulcene,...

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:39

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători

Un număr de 492.940 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 15.00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit...

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:12

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării

Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare...

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării
CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:32

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța și-a prelungit programul de lucru cu publicul, sâmbătă și duminică, în vederea...

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:18

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu

La data de 22 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că,...

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:39

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot

La sediul Biroului Electoral Județean Constanța vor fi  cinci stații de preluare a buletinelor de vot. Potrivit prefectului județului...

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:24

Prezidențiale 2024 | AEP: Până la ora 13.00 au votat aproape 22% dintre alegători

Până la ora 13.00, au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 3.960.071 de alegători, reprezentând 21,99% din numărul celor...

Prezidențiale 2024 | AEP: Până la ora 13.00 au votat aproape 22% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:08

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, până la această oră...

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate