Calendarul zilei – 30 iunie
Publicat de Codrin RAITA, 30 iunie 2024, 05:00 / actualizat: 8 iulie 2024, 14:08
S-a întâmplat într-o zi de 30 iunie
* În urmă cu 119 ani (1905) Albert Einstein a publicat, în ziarul „Time”, lucrarea „Asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare”, cunoscută, mai târziu, sub numele de „Teoria Relativităţii”, care a dus la schimbări revoluţionare în conceptele omeneşti despre timp, spaţiu şi gravitaţie
* Acum 116 ani (1908), în Siberia (în zona râului Podkamennaia Tunguska), o explozie puternică a luminat cerul, culcând la pământ copacii de pe o suprafaţă de 2.000 de kilometri pătraţi și defrișând aproximativ 80 de milioane de pomi. Martorii oculari au descris un obiect uriaş ce a trecut prin atmosferă şi a explodat înainte să ajungă la sol, lansând un val de căldură intensă de-a lungul regiunii. „Fenomenul Tunguska” (cum a fost denumit ulterior) este considerat cel mai mare impact documentat vreodată. Se crede că „mingea” de foc avea o lățime de aproximativ 50-100 m. Puținele date concludente îi fac și astăzi pe mulți cercetători să fie convinși, totuși, că un asteroid sau o cometă ar putea fi responsabile pentru explozie. Dar există foarte puține dovezi ale acestei teorii, lucru care ridică suspiciuni cu privire la cauzele exploziei. Unii au sugerat că Fenomenul Tunguska ar fi fost cauzat de un meteorit de mari dimensiuni sau de un fragment dintr-o cometă și că ar fi rezultatul unei coliziuni a materiei și a antimateriei – când se întâmplă acest lucru, particulele se anihilează și emit explozii de intensitate. O altă concluzie (neelucidată) a fost că o explozie nucleară ar fi provocat nefericitul eveniment
* Sunt marcați 90 de ani (1934) de când, între 30 iunie şi 2 iulie, a avut loc „Noaptea cuţitelor lungi” sau „Operațiunea Colibri”, denumire codificată a ordinului prin care Adolf Hitler a declanşat, în acea perioadă, acţiunea de eliminare fizică a lui Ernst Röhm, conducătorul „Batalioanelor de asalt” (SA – Sturmabteilung – organizaţie paramilitară nazistă), a altor conducători ai SA şi duşmani personali ai lui Hitler (în total câteva sute de persoane)
* Cu 32 de ani în urmă (1992) şi-a început activitatea Curtea Constituţională a României (la această dată au fost luate primele decizii ale acestei autorităţi). 6 iunie 1992 este data înfiinţării Curţii Constituţionale din România, odată cu depunerea jurământului de credinţă de către cei nouă judecători numiţi în componenţa noii autorităţi, ale cărei organizare şi funcţionare au fost reglementate prin Legea nr. 47 din 18 mai 1992
* Acum 13 ani (2011), în China, a fost inaugurat cel mai lung pod (agregat) din lume situat deasupra mării. Podul Jiaozhou Bay măsoară 26 de mile lungime (41,6 kilometri) şi leagă oraşul-port Qingdao, din estul ţării, de insula Huangdao. NOTĂ: Podul de peste lacul Pontchartrain Causeway (Louisiana, SUA) este „cel mai lung pod peste apă (continuu)”
* Cu 11 ani în urmă (2013), la prima aniversare a alegerii lui Mohamed Morsi, milioane de protestatari egipteni au cerut demisia imediată a preşedintelui din cauza problemelor politice, economice şi sociale care s-au agravat în timpul mandatului său. Demonstraţiile în masă au fost planificate de Tamarod, o mişcare spontană care susţinea că a colectat peste 22 de milioane de semnături la o petiţie care îi cerea lui Morsi să demisioneze din funcţia de preşedinte. La 1 iulie, armata egipteană a emis un ultimatum de 48 de ore partidelor politice pentru a satisface cererile poporului egiptean, ameninţând că va interveni în cazul în care litigiul nu va fi soluţionat. Preşedinţia a respins ultimatumul înaintat de armată, făgăduind că preşedintele are propriile sale planuri pentru reconcilierea naţională şi rezolvarea crizei politice. Morsi a fost înlăturat de la putere de armată la data de 3 iulie 2013, de un consiliu format din ministrul Apărării, Abdul Fattah al-Sisi, Mohamed ElBaradei, Marele Imam din Al Azhar Ahmed El-Tayeb, şi Papa copt Tawadros al II-lea. Abdel Fattah Saeed Hussein Khalil al-Sisi este cel de-al șaselea președinte al Egiptului, în funcție începând din 8 iunie 2014. NOTĂ: La 30 iunie 2012, Morsi a fost învestit în funcţie, devenind al cincilea preşedinte (primul ales democratic) din istoria Egiptului. El i-a succedat lui Hosni Mubarak, care a lăsat funcţia de preşedinte al Egiptului vacantă după ce a fost forţat să demisioneze la 11 februarie 2011. Un tribunal egiptean l-a condamnat în iunie 2015 pe fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi la închisoare pe viaţă pentru spionaj în favoarea mişcării palestiniene Hamas, organizaţiei libaneze Hezbollah şi Iranului, în data de 18 iunie 2016, primind aceeași sentință, într-un caz de spionaj în favoarea Qatarului. Mohamed Morsi a decedat pe 17 iunie 2019
Aniversări – Comemorări
– Soborul Sfinţilor 12 Apostoli; Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeţ; Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) (Calendarul Creştin-Ortodox 2024)
– Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor). Serbarea celor 12 Sfinți Apostoli (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2024)
– 1844: S-a născut George Bengescu-Dabija, poet, dramaturg şi traducător; a contribuit la dezvoltarea teatrului liric românesc prin traducerea libretelor unor operete de succes (m. 1916) – 180 de ani
– 1876: S-a născut matematicianul Anton Davidoglu; contribuţii la studiul analizei matematice şi al ecuaţiilor diferenţiale (m. 1958)
– 1900: S-a născut matematicianul Gheorghe Vrănceanu, creator al şcolii moderne române de geometrie diferenţială; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1979)
– 1909: S-a născut compozitorul, dirijorul, violonistul și profesorul Paul Constantinescu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1963) – 115 ani
– 1909: S-a născut (la Budapesta) Tudor Bugnariu, sociolog şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1988) – 115 ani
– 1909: S-a născut Jean Rânzescu, regizor de prestigiu al teatrului românesc de operă, tenor şi profesor (m. 1996) – 115 ani
– 1933: S-a născut poetul și actorul Marin Radu Ene (m. 2013)
– 1935: S-a născut Silvia Elena Radu, sculptor şi pictor; soţia sculptorului Vasile Gorduz
– 1945: S-a născut Dorin Tudoran, poet, eseist, analist politic şi jurnalist; fost disident anticomunist; stabilit, din 1985, în SUA, timp de 35 de ani
– 1946: S-a născut jurnalistul Sebastian Sârcă, una dintre cele mai cunoscute voci de la microfonul radioului public; de numele lui Sebastian Sârcă sunt legate, încă din anul 1969, emisiuni de mare succes precum „Caruselul iubirii”, difuzată la Radio România Actualităţi, „Manuscris radiofonic” şi „Tezaur”, difuzate la Radio România Cultural, „Telefonul de noapte” şi „Vorbeşte-mi despre tine”, difuzate pe postul de radio România Tineret; membru al Uniunii Scriitorilor şi director executiv al Fundaţiei Radio România, Sebastian Sârcă este autorul mai multor volume (m. 2010)
– 1948: A murit Dan Theodorescu, medic chirurg stomatolog; fondator al „Revistei române de stomatologie” (1937) şi al Societăţii române de stomatologie (1938); organizator al Şcolii de surori de stomatologie (1941) şi al Şcolii de tehnicieni dentari (1943) din Bucureşti (n. 1899)
– 1949: S-a născut pianistul şi compozitorul Remus Manoleanu – 75 de ani
– 1968: S-a născut preacuviosul protosinghel Melchisedec Dobre, fostul stareţ al Mănăstirii „Înălţarea Domnului” – Cota 1000 din com. Moroeni, jud. Dâmboviţa (m. 2021)
– 1975: A murit matematicianul Miron Nicolescu, creatorul şcolii româneşti de analiză matematică; membru titular al Academiei Române din 1955, preşedinte al acestui for (1966-1975) (n. 1903)
– 1977: A murit istoricul Ştefan Meteş; studii de istorie socială şi în domeniul istoriei Bisericii; director al Arhivelor Statului din Cluj (1922-1947); arestat şi deţinut la Sighet (1950-1955); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1886/1887)
– 1981: A murit poetul Alexandru Grigore (n. 1940)
– 1989: A murit biologul Vasile Jitariu; rezultatele cercetărilor sale, în domeniul fiziologiei umane sau animale, sunt adunate în peste 120 de lucrări şi studii; de numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de „biocuantă”; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1905) – 35 de ani
– 2005: A murit jurnalistul Gabi Dobre; a lucrat în echipa de realizare a emisiunii „Enigma”, apoi a fost moderator al Matinalului de la TVR 1, a avut o colaborare ca realizator la Antena 1 Ploieşti, a devenit manager la Alpha TV şi prezentator şi realizator al emisiunii „Prima pagină” la TVR Internaţional (n. 1972)
– 2015: A murit Ludovic Bács, dirijor, compozitor, instrumentist (violă) şi profesor; între 1958 şi 1991 a fost dirijor şi director artistic al Orchestrei de Studio Radio Bucureşti, devenită, în 1990, Orchestra de Cameră Radio. În 1966 a fondat formaţia de muzică veche Musica Rediviva din Bucureşti (n. 1930)
– 2019: A murit Elena Ion Arnăuţoiu, simbol al rezistenţei anticomuniste; a fost deținută, aproape şapte ani, în închisorile comuniste; sora fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu, cei care au condus cea mai lungă şi puternică rezistenţă anticomunistă din Europa, între 1949 şi 1958, în Nucşoara (n. 1919) – 5 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Franța: Alegeri pentru Adunarea Națională Franceză (primul tur)
– Germania: Manifestări de marcare a 90 de ani de la „Noaptea cuțitelor lungi”
– Somalia: Începând cu această dată urmează să fie interzisă folosirea plasticului de unică folosință
– Mogadishu, Somalia: Alegeri locale – primul vot național „o persoană, un vot”
– Moscova: Încheierea arestării preventive a jurnalistului Wall Street Journal Evan Gershkovici
– Japonia: Lansarea unui satelit radar destinat în special răspunsului la dezastre naturale, de către racheta H3
– Assen: Campionatul Mondial MotoGP, Grand Prix-ul Țărilor de Jos – cursa finală
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Parlamentarismului” sărbătoreşte parlamentele şi modurile în care sistemele parlamentare de guvernare îmbunătăţesc viaţa oamenilor din întreaga lume; la 30 iunie 1889 (- 135 de ani) a fost înfiinţată Uniunea Interparlamentară (UIP) – organizaţia mondială a parlamentelor, la iniţiativa a doi parlamentari pacifişti, William Randal Cremer (Marea Britanie) şi Frédéric Passy (Franţa); una dintre cele mai vechi instituţii politice din lume, UIP (cu sediul la Geneva) reprezintă organizaţia parlamentelor la nivel global; principalele sale obiective sunt promovarea dialogului parlamentar în problemele păcii, coordonarea şi schimbul de experienţă între parlamentele din ţările membre (România a aderat la UIP în 1891)
– „Ziua Mondială a Rețelelor de Socializare”, lansată în 2010, este o ocazie de conştientizare a impactului pe care îl are social media în viaţa noastră. Prima platformă de socializare care a fost lansată vreodată a fost SixDegrees în 1997; prima platformă modernă de socializare a fost Friendster, inițiată în 2002; LinkedIn, prima platformă de social media axată pe afaceri a fost lansată în 2002, MySpace în 2003 și Facebook în 2004; YouTube și-a lansat site-ul web dedicat video în 2005, iar Twitter a urmat cu platforma cu caractere limitate în 2006; WhatsApp a fost lansat în 2009, Instagram în 2010, Snapchat în 2011, TikTok în 2016. Rețelele de socializare trebuie folosite cu discernământ și responsabilitate, în duhul solidarității, respectului și iubirii de semeni
– „Ziua Internaţională a Asteroidului”, instituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, prin rezoluţia A/RES/71/90 din decembrie 2016, pentru a marca anual, la nivel internaţional, aniversarea impactului unui meteorit din regiunea Tunguska, Siberia, din 30 iunie 1908; cu un diametru estimat la peste 40 de metri, meteoritul, numit ulterior „Tungus”, a distrus copacii din zonă pe o suprafaţă de 2.000 de kilometri pătraţi, având o putere de 30 de ori mai mare decât cea a bombei de la Hiroshima
– Sărbătoarea naţională a Republicii Democrate Congo (fostul Zair); aniversarea proclamării independenţei – 1960
– 1660: A murit William Oughtred, matematican englez; i se atribuie crearea, în 1622, a riglei de calcul, invenție ce a avut la bază logaritmii descoperiți de John Napier și scala logaritmică descoperită de Edmund Gunter (n. 1575)
– 1722: La această dată a fost botezat compozitorul ceh Jiří Antonín Benda (m. 1795)
– 1825: S-a născut compozitorul francez Florimond Hervé (m. 1892)
– 1884: S-a născut Georges Duhamel, romancier, eseist şi medic francez; tatăl compozitorului Antoine Duhamel (m. 1966) – 140 de ani
– 1885: S-a născut Viktor Schauberger, silvicultor, naturalist, filosof, biotehnician și inventator austriac; a construit mai multe canale de flotaj pentru transportul lemnului și baraje în diverse țări europene; a dezvoltat tehnologii bazate pe implozie (implozia are la bază un vortex autoîntreținut care evoluează în mediu fluid); a conceput un motor cu implozie care a stat la baza conceperii aparatelor de zbor (discuri zburătoare) Repulsin și Propulsine, submarine biologice, sisteme de purificare a aerului și aparate de producere neconvențională a energiei electrice; supranumit „Magicianul apei”, datorită unui dispozitiv de purificare a apei pe care l-a realizat (m. 1958)
– 1911: S-a născut Czeslaw Milosz, poet, eseist şi romancier american de origine poloneză; Premiul Nobel pentru literatură în anul 1980 (m. 2004)
– 1917: S-a născut Lena Horne, cântăreaţă de jazz şi actriţă americană, unul dintre primele staruri de culoare care a reuşit să spargă barierele rasiale de la Hollywood şi de pe Broadway (m. 2010)
– 1919: A murit John William Rayleigh (lord Strutt), matematician şi fizician britanic; contribuţii la teoria sunetelor şi a luminii; a studiat propagarea undelor („Legea lui R.”) şi a explicat culoarea albastră a cerului; a descoperit, împreună cu conaţionalul său William Ramsay, elementul chimic argon; a dat o valoare numărului lui Avogadro; Premiul Nobel pentru fizică în 1904; membru de onoare străin al Academiei Române din 1914 (n. 1842) – 105 ani
– 1932: S-a născut Mongo Beti (nume real: Alexandre Biyidi Awala), scriitor camerunez anticolonialist de limbă franceză; considerat unul dintre maeştrii romanului african modern (m. 2001)
– 1936: S-a născut Assia Djebar (numele real: Fatima-Zohra Imalayen), scriitoare, traducătoare, producătoare de film şi profesoară algeriană; militantă pentru democraţie, a condamnat fundamentalismul islamic şi atrocităţile din Algeria, a contribuit la accentuarea încrederii în sine a femeilor din lumea arabă (m. 2015)
– 1939: S-a născut José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009 (m. 2014) – 85 de ani
– 1941: S-a născut actorul şi regizorul german Otto Sander (m. 2013)
– 1953: A murit Vsevolod Pudovkin, regizor, actor şi teoretician rus de film (n. 1893)
– 1966: S-a născut Michael Gerard (Mike) Tyson, fost pugilist profesionist american; a fost campion mondial necontestat și deține recordul pentru cel mai tânăr boxer, care a câștigat un titlu la categoria de greutate supergrea la 20 de ani, 4 luni și 22 de zile
– 1985: S-a născut înotătorul american Michael Phelps, sportivul care a obţinut cele mai multe medalii de aur – opt – la o singură ediţie a Jocurilor Olimpice (Beijing, 2008); este de 14 ori medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de vară (cel mai mare număr de medalii câştigate de orice sportiv) şi este deţinătorul a şapte recorduri mondiale
– 1986: A murit, la New York, Roman (Borisovici) Gul, scriitor, publicist, memorialist și critic rus (n. 1896)
– 2009: A murit Pina Bausch, coregrafă şi dansatoare germană; considerată una dintre marile personalităţi ale dansului contemporan (n. 1940) – 15 ani
– 2014: A murit Paul Mazursky, regizor american de film, scenarist şi actor (n. 1930) – 10 ani
– 2017: A murit Simone Veil, politician francez, supravieţuitoare a lagărului nazist de la Auschwitz; prima femeie devenită ministru în Franţa precum şi prima femeie aleasă preşedinte al Parlamentului European (1979-1982); considerată o figură a feminismului după ce a legalizat avortul în Franţa în 1974, în calitate de ministru al sănătăţii (n. 1927)
– 2020: A murit violonista şi profesoara poloneză Ida Haendel (n. 1928)
– 2020: A murit Andrei Burac, poet, prozator, dramaturg, traducător și publicist din Republica Moldova (n. 1938)
Sursa: RADOR