CONSTANȚA: Accident rutier între 2 mașini, la intrarea dinspre Valu lui Traian

Publicat de Adina Sîrbu, 23 iunie 2024, 12:12
Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs între 2 mașini, la intrarea în municipiul Constanța dinspre Valu lui Traian.
La fața locului, au intervenit echipaje medicale SMURD B2 de la Detașamentul Palas și SAJ Constanța.
În urma accidentului rutier au rezultat două victime conștiente, cooperante, evaluate medical la fața locului. Ambele au refuzat transportul la spital, transmite Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: ilustrativ