Ascultă Radio România Constanța Live

21 iunie – Ziua internaţională a sărbătorii solstiţiului (ONU)

21 iunie – Ziua internaţională a sărbătorii solstiţiului (ONU)

Publicat de Doina Sirbu, 21 iunie 2024, 08:00

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a decis celebrarea solstiţiului, la 21 iunie, în fiecare an, ca întruchipare a unităţii moştenirii culturale şi a tradiţiilor de secole. Cultura reprezintă ansamblul caracteristicilor spirituale, materiale, intelectuale şi emoţionale distinctive ale unei societăţi sau ale unui grup social şi cuprinde, pe lângă artă şi literatură, stiluri de viaţă, moduri de a trăi, sisteme de valori, tradiţii şi credinţe. Astfel, cultura se află în centrul dezbaterilor contemporane despre identitate, coeziune socială şi dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere, se menţionează pe www.un.org/en/observances/solstice-day.

Proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia A/RES/73/300, Ziua internaţională a sărbătorii solstiţiului (International Day of the Celebration of the Solstice) este celebrată din anul 2020.

Denumirea de solstiţiu, din latinescul „solstitium”, înseamnă „soare nemişcat” şi se produc două astfel de fenomene anual: în jurul datei de 21 iunie (cunoscut în mod obişnuit ca – solstiţiul de vară -, prima zi de vară şi cea mai lungă zi a anului) şi 21 decembrie (cunoscut în mod obişnuit ca – solstiţiul de iarnă -, prima zi de iarnă şi cea mai scurtă zi a anului, iluminată de Soare). Pe de altă parte, un echinocţiu – derivat din latinescul „aequinoctium”, de la aequus (egal) şi nox (noaptea) – este de obicei considerat ca momentul în care Soarele se află deasupra Ecuatorului, iar acest fenomen apare de două ori în fiecare an: în jurul datei de 20 martie (denumit – echinocţiul de primăvară -, deoarece marchează începutul primăverii în majoritatea culturilor) şi 23 septembrie (numit – echinocţiul de toamnă -, marcând începutul toamnei). Atât datele solstiţiului, cât şi ale echinocţiului sunt marcate în culturile popoarelor prin diverse manifestări devenite tradiţionale, unele de secole.

Conştientă de faptul că solstiţiile şi echinocţiile simbolizează fertilitatea pământului, sistemele agricole şi de producţie alimentară, moştenirea culturală şi tradiţiile lor milenare, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a recunoscut că marcarea acestor evenimente este o întruchipare a unităţii moştenirii culturale şi a tradiţiilor de secole şi joacă în continuare un rol semnificativ în consolidarea legăturilor dintre popoare, pe baza respectului reciproc şi a idealurilor de pace şi bună vecinătate.

Prin urmare, în societăţile noastre din ce în ce mai diverse, este esenţial să se asigure o interacţiune armonioasă între oameni şi grupuri cu identităţi culturale variate şi dinamice, precum şi disponibilitatea acestora de a trăi împreună. În acest sens, diversitatea culturală este moştenirea comună a umanităţii şi ar trebui recunoscută şi afirmată în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare, se notează pe site-ul dedicat zilei.

Festivalurile focului au loc în munţii Pirinei în fiecare an în aceeaşi noapte, cea a solstiţiului de vară, când soarele este la zenit. Odată ce se lasă noaptea, oamenii din diferite oraşe şi sate poartă torţe aprinse în josul munţilor, pentru a aprinde o varietate de faruri construite în mod tradiţional. Coborârea este un moment special pentru tineri, semnificând trecerea de la adolescenţă la maturitate. Festivalul este considerat un moment pentru regenerarea legăturilor sociale şi întărirea sentimentelor de apartenenţă, identitate şi continuitate cu sărbători, inclusiv folclor popular şi mese comunale. Rolurile sunt atribuite anumitor persoane. Adesea, fetele tinere necăsătorite aşteaptă sosirea făcliilor în sat cu vin şi produse de patiserie dulci. Dimineaţa, oamenii adună jar sau cenuşă pentru a-şi proteja casele sau grădinile. Elementul are rădăcini adânci în comunităţile locale şi se perpetuează datorită unei reţele de asociaţii şi instituţii locale. Cel mai important loc de transmitere este familia, unde oamenii păstrează vie amintirea acestei moşteniri.

Din cele mai vechi timpuri, şi la români, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi de sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul a fost mutat pe 24 iunie – ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul. Atotputernicia Soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. În timp, Noaptea de Sânziene – cum este denumită în folclorul românesc – a devenit o sărbătoare populară cu caracter tradiţional, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000).

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii. În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anumit fel.

Solstiţiile şi echinocţiile sunt momente astronomice care delimitează cele patru anotimpuri, care se produc atunci când Soarele ocupă aparent o anumită poziţie pe cer. După cum este cunoscut, mişcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mişcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor şi nopţilor la diferite momente ale anului, datorită poziţiei aproximativ fixe în spaţiu a axei de rotaţie a Pământului, precum şi a înclinării sale faţă de planul orbitei acestuia.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: facebook United Nations

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:03

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%

În județul Tulcea, prezența la vot, înregistrată la ora 15.00, a fost de 28,9%, iar în municipiul reședință, de 31,8%. Trei comune tulcene,...

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:39

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători

Un număr de 492.940 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 15.00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit...

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:12

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării

Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare...

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării
CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:32

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța și-a prelungit programul de lucru cu publicul, sâmbătă și duminică, în vederea...

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:18

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu

La data de 22 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că,...

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:39

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot

La sediul Biroului Electoral Județean Constanța vor fi  cinci stații de preluare a buletinelor de vot. Potrivit prefectului județului...

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:24

Prezidențiale 2024 | AEP: Până la ora 13.00 au votat aproape 22% dintre alegători

Până la ora 13.00, au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 3.960.071 de alegători, reprezentând 21,99% din numărul celor...

Prezidențiale 2024 | AEP: Până la ora 13.00 au votat aproape 22% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:08

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, până la această oră...

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate