Fotbalista Carolina Țabur s-a alăturat lotului de la Farul Constanța
Publicat de Claudiu Dobrescu, 18 iunie 2024, 08:00
Jucătoarea de fotbal din Republica Moldova, Carolina Țabur, s-a alăturat lotului feminin de la Farul Constanța.
Ea va juca pe postul de atacant și are aproape cincizeci de meciuri în care a evoluat pentru naționala Moldovei reușind să înscrie patru goluri.
Carolina Țabur (născută la 28 decembrie 1998) are în palmares două trofee ale Cupei României și două titluri de campioană cu echipa “U” Olimpia Cluj, la care a jucat din vara anului 2019.
Campioana României la fotbal feminin în sezonul 2023-2024, Farul Constanța, are ca obiective în noul sezon competițional, un parcurs cât mai bun în UEFA Women’s Champions League, precum și câștigarea unui nou titlu în Superliga de fotbal.
Text – Claudiu Dobrescu / Foto FARULCONSTANTA