Fabrica de ciment din Medgidia, în incinta căreia a izbucnit un incendiu, amendată de Garda de Mediu Constanţa

Publicat de Doina Sirbu, 13 iunie 2024, 13:16
Ca urmare a incendiului produs în data de 3 iunie 2024, în incinta fabricii de ciment din Medgidia și a verificărilor realizate de Garda de Mediu Contanța, s-au aplicat două amenzi în valoare totală de 165.000 lei, în baza Legii 278/2013 privind emisiile industriale și a Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.
Operatorul economic nu a respectat în totalitate condițiile din autorizația integrată de mediu, și anume: nu a notificat producerea incendiului și nu a transmis raportul de informare în cazul poluării accidentale; nu a asigurat siguranță instalațiilor și echipamentelor pentru prevenirea incendiului; nu a respectat procedurile și obligațiile referitoare la manipularea și depozitarea anvelopelor uzate, recepționate în scopul valorificării prin coincinerare în procesul de fabricare a cimentului.
Au ars cca.150 tone deșeuri – anvelope uzate, producându-se degajări mari de fum și emisii poluante în atmosfera.
ISU Dobrogea a emis mesaj RO-ALERT pentru protecția populației din localitățile Poartă Albă și Castelu, incendiul fiind lichidat în aproximativ două ore.
Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: imagini amator