Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Dosar penal pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale

TULCEA: Dosar penal pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 iunie 2024, 11:12

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu (Tulcea), la data de 9 iunie 2024, în jurul orei 7.10, au fost sesizați de către un funcționar public, angajat al unei instituții publice, cu privire la faptul că unui cetățean care se afla la secția de votare i-a fost sustras actul de identitate de către o altă persoană.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că un bărbat de 68 de ani i-a sustras actul de identitate persoanei în cauză, cu intenția de a-l împiedica să și exprime votul.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” lansează albumul „Florilegiu Bizantin”
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 11:41

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” lansează albumul „Florilegiu Bizantin”

În data de 20 aprilie, în noaptea de Înviere, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu,...

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” lansează albumul „Florilegiu Bizantin”
AUDIO | Preotul paroh Claudiu Banu ne vorbește despre Sâmbăta Mare
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 10:17

AUDIO | Preotul paroh Claudiu Banu ne vorbește despre Sâmbăta Mare

Ne aflăm astăzi în Sâmbăta Mare, dinaintea Învierii Domnului, considerată cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Preoții spun că...

AUDIO | Preotul paroh Claudiu Banu ne vorbește despre Sâmbăta Mare
Cutremur de intensitate medie în zona seismică Vrancea
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 19:17

Cutremur de intensitate medie în zona seismică Vrancea

În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în Vrancea, un cutremur mediu cu...

Cutremur de intensitate medie în zona seismică Vrancea
MAE: Timp de aşteptare crescut la frontiera cu Bulgaria
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 18:22

MAE: Timp de aşteptare crescut la frontiera cu Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe a emis, vineri, 18 aprilie, o atenționare de călătorie pentru cetăţenii români care intenţionează să meargă...

MAE: Timp de aşteptare crescut la frontiera cu Bulgaria
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 17:47

Peste 24.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi în perioada minivacanţei de Paşte

Aproape 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi mobilizaţi în fiecare zi din minivacanța de Paște. Aceștia vor avea în...

Peste 24.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi în perioada minivacanţei de Paşte
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 17:38

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale

Pentru ca bucuria Sfintelor Sărbători Pascale să nu fie umbrită de incidente neașteptate, reprezentanții Inspectoratului General pentru...

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:58

AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța

Ca în fiecare an, preotul paroh Claudiu Banu a anunțat programul liturgic pascal al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina, situată în Parcul...

AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:44

Prognoza meteorologică în perioada Paștelui

Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, chiar dacă cerul fi variabil și vor exista episoade...

Prognoza meteorologică în perioada Paștelui