Restricţii de trafic în zona Piaţa Ovidiu. Începe „Symphony of light“ şi va avea loc şi cel mai recent spectacol al Deliei – „Rockadelia“

Publicat de Doina Sirbu, 5 iunie 2024, 16:41
Vineri seară, de la ora 20.00, în Piaţa Ovidiu din Constanţa începe „Symphony of light” – lasere, efecte pirotehnice, dansuri cu foc și cel mai recent spectacol al Deliei – „Rockadelia“.
Pentru siguranța participanților la acest eveniment, se vor lua măsuri specifice în sensul asigurării unui climat de siguranță de către organizator împreună cu instituțiile de ordine publică. Astfel, se vor lua următoarele măsuri de blocare a arterelor de acces în locația de desfășurare:
– Str. Arhiepiscopiei cu str. Crângului;
– str. Revoluției din 22 Decembrie cu Piața Ovidiu;
– str. Revoluției din 22 Decembrie 1989 cu str. Crângului;
– str. Vasile Canarache la intersecția cu str. Petru Rareș;
– str. Mircea cel Bătrân la intersecția cu str. Dimitrie Cantemir;
– str. Traian – la limita Pieței Ovidiu;
– b-dul. Tomis – la limita Pieței Ovidiu;
– str. Marcus Aurelius intersecția cu Str. Orient ;
Restricțiile auto vor funcționa în data de 07 iunie 2024, în intervalul orar 15:00 – 23:00 iar cele fixe, formate din parapeti de beton, în data de 07 iunie 2024, ora 07:00 – 10 iunie 2024, ora 07:00.
„Symphony of light“ este un proiect organizat de Asociația Culturală Obsidian cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al Primăriei Municipiului Constanța.
Redactor online: Doina Sîrbu