Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: A fost semnat contractul pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Palatului Administrativ

CONSTANȚA: A fost semnat contractul pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Palatului Administrativ

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 iunie 2024, 11:11

Reabilitarea, modernizarea și dotarea Palatului Administrativ Constanța: un pas important spre o regiune mai verde și mai rezilientă!

În Sala “Albă” a Palatului Administrativ Constanța, a fost semnat astăzi contractul de finanțare aferent proiectului de reabilitare, modernizare și dotare a Palatului Administrativ Constanța, o inițiativă majoră în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, cu scopul de a promova eficiența energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Acest proiect se aliniază obiectivelor europene de tranziție către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon și de promovare a investițiilor verzi. Cu o durată de implementare de 31 de luni de la data semnării contractului și o valoare totală a investiției de 56.115.866,88 lei, proiectul are ca obiectiv principal: reducerea consumului energetic al Palatului Administrativ Constanța pentru a asigura un mediu sănătos, îmbunătățirea confortului, igienei, siguranței și calității aerului.

„Județul Constanța deschide lista finanțărilor acordate în scopul promovării eficienței energetice prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027! Astăzi am semnat contractul de finanțare aferent proiectului de reabilitare, modernizare și dotare a Palatului Administrativ Constanța, cu o valoare de peste 56 de milioane de lei. Clădirea era încadrată într-un grad seismic ridicat și nu a beneficiat niciodată de intervenții majore de consolidare, fiind realizate doar lucrări de suprafață și de întreținere.
Acest proiect include o consolidare structurală importantă, alături de modernizarea și reabilitarea clădirii. Mai mult, va conduce la o îmbunătățire a performanței energetice, ceea ce va reduce semnificativ costurile de întreținere și consumul energetic, contribuind astfel la obiectivele de sustenabilitate și protecție a mediului.
Dar cel mai important lucru este că va oferi siguranță cetățenilor și angajaților, pentru că lucrurile, dacă nu le facem temeinic, pot avea consecințe grave, mai ales că vorbim de o clădire strategică.
Țin să îi mulțumesc domnișoarei director a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov, un profesionist desăvârșit pe care îl stimez și îl apreciez foarte mult. A reprezentat un real suport în demersul nostru de a obține această finanțare. Nu în ultimul rând, îi mulțumesc domnului vicepreședinte Petre Enciu și întregii echipe din cadrul Direcției Generale de Proiecte a Consiliului Județean Constanța, pentru tot efortul și dedicarea de care au dat dovadă în realizarea acestui proiect.” – a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

Lucrările de intervenție prevăzute includ reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, modernizarea sistemelor de încălzire, climatizare și iluminat, instalarea unui sistem de management energetic integrat, modernizarea și recompartimentarea clădirii, adaptarea pentru accesul persoanelor cu dizabilități și alte lucrări menite să îmbunătățească parametrii clădirii.

„Vom asigura și accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, pentru că Palatul Administrativ a fost subiectul multor critici în această privință. Clădirea nu a fost construită cu astfel de facilități, dar ne vom pune la punct și cu acest aspect, asigurând acces egal pentru toți cetățenii noștri.
Un alt aspect important este că vom instala pe acoperiș panouri fotovoltaice cu scopul de a transforma această clădire într-una independentă din punct de vedere energetic, aliniindu-ne astfel obiectivelor europene de protecție a mediului. Mulțumesc echipei din cadrul Direcției Generale de Proiecte a Consiliului Județean Constanța pentru dedicare și profesionalism. Am început astăzi o nouă călătorie și vom continua să lucrăm împreună pentru a face din această viziune o realitate. Este o responsabilitate pe care ne-o asumăm cu seriozitate și determinare!” – a adăugat Petre Enciu, vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:36

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România