Vremea este uşor instabilă în Dobrogea
Publicat de Doina Sirbu, 4 iunie 2024, 05:54
Meteorologii anunţă vreme uşor instabilă, marţi, în Dobrogea. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab până la moderat, iar presiunea atmosferică este în scădere uşoară. Sunt aşteptate şi ploi locale. Maxima zilei în regiune va fi de 33 de grade Celsius, iar pe litoral, temperaturile se vor încadra în jurul valorii de 26 de grade Celsius.
Şi miercuri va fi cald, când termometrele vor indica cel mult 33 de grade Celsius în Dobrogea. Cerul va fi temporar acoperit de nori, iar vântul slab. Joi, vremea va fi instabilă în regiune, fiind anunţate ploi locale şi cel mult 31 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
În zona litoralului, temperaturile vor varia între 25-29 de grade Celsius.
Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă