UPDATE / Judeţul CONSTANŢA: Un copil de 9 ani a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 19 metri

Publicat de Doina Sirbu, 20 mai 2024, 14:29 / actualizat: 20 mai 2024, 15:54
UPDATE
Copilul de 9 ani, conştient şi cooperant, a fost extras de pompierii constănţeni din fântână. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al judeţului Constanţa, dr. Claudia Tatarici, minorul a suferit un traumatism abdominal şi a fost preluat de elicopterul SMURD, fiind transportat la Spitalul Judeţean Constanţa.
Reprezentanţii ISU Dobrogea anunţă cu unul dintre adulţii care au încercat să salveze copilul s-a autoevacuat, iar celălalt a fost extras de pompieri din fântână. Niciunul nu a suferit probleme medicale.
UPDATE
Se pare, spun reprezentanţii ISU Dobrogea, că în fântăna cu diametrul de 1,5 metri în care nu este apă, ar fi intrat şi doi adulţi pentru a salva copilul, iar în prezent, pompierii intervin pentru extragerea a trei persoane, toate conştiente.
Ştire iniţială
ISU Dobrogea intervine în aceste momente în cazul unui copil de 9 ani care a căzut într-o fântănă adâncă de aproximativ 19 metri. Accidentul s-a produs în satul Mireasa, comuna Târgușor din județul Constanța.
La faţa locului au fost mobilizate două maşini de descarcerare, un echipaj SMURD B, un echipaj SAJ B2 şi elicopterul SMURD.
Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, copilul este conştient, iar misiunea de extragere din fântână este în desfăşurare.
Vom reveni cu amănunte!
Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă: ISU Dobrogea, SAJ Constanţa / Foto, video: ISU Dobrogea